Conform Dicționarului explicativ al limbii române, „ubicuitate” desemnează prezența simultană în mai multe locuri.
În sens larg, termenul este folosit atât în limbajul de zi cu zi, cât și în filozofie, religie, tehnologie sau sociologie, pentru a descrie ceva ce apare sau este accesibil oriunde.
Originea cuvântului
„Ubicuitate” provine din limba latină:
ubique = peste tot, pretutindeni.
Din rădăcina acestui cuvânt s-au format numeroși termeni ce descriu omniprezența sau extinderea neîngrădită în spațiu.
Cum este folosit cuvântul „ubicuitate” în practică
Termenul este folosit pentru a descrie capacitatea divinității de a fi prezentă în orice loc, în orice moment — similar conceptului de omniprezență.
Se vorbește despre „computing ubiquitar” sau „internet ubicuitar”, adică tehnologia prezentă oriunde: telefoane inteligente, senzori, rețele Wi-Fi, dispozitive conectate permanent.
„Specii ubicuitare” = organisme care trăiesc în medii foarte diverse și pot fi găsite peste tot.
Ubicuitatea în lumea modernă
Trăim într-o epocă în care ubicuitatea devine o caracteristică definitorie:
-
Informația este accesibilă instantaneu.
-
Oamenii pot comunica din orice loc al planetei.
-
Tehnologia este integrată în aproape toate aspectele vieții.
Astfel, cuvântul nu mai descrie doar un concept abstract, ci o realitate cu care suntem profund familiarizați.
Ubicuitatea înseamnă, simplu spus, prezența în mai multe locuri simultan, dar sensul ei se extinde azi în numeroase domenii: de la tehnologie și cultură până la filozofie și biologie. Este un cuvânt care caracterizează perfect lumea interconectată în care trăim.