Jurnalul.ro Ştiri Social Linie telefonică pentru mamele afectate de COVID-19

Linie telefonică pentru mamele afectate de COVID-19

de Monica Cosac    |   

Toate mamele din România care au fost diagnosticate sau sunt suspecte de infecție provocată de coronavirus ar putea beneficia de suport 24 de ore din 24, potrivit unui proiect de lege pe care medicul Tudor Ciuhodaru a anunțat că îl va depune în Parlamentul European. Este vorba despre o linie telefonică gratuită, de tip „112 Mama-Tel”, la care orice mamă va putea cere sfaturi medicale şi ajutor de la pediatri şi psihologi, precizează Ciuhodaru.

 

În România, se pierd zilnic cinci copii cu vârsta sub un an, iar jumătate dintre ei au sub o lună şi provin din familii cu educaţie pentru sănătate deficitară, potrivit medicului, iar în contextul pandemiei de coronavirus orice urgență legată de copii ar putea fi sesizată la această linie telefonică gratuită care ar putea funcţiona la nivel european.

Proiectul a mai fost depus, în 2017, în Parlamentul României, însă aleșii nu au considerat că ar fi o prioritate, așa cum s-a întâmplat, de altfel, în ultimii ani, cu multe alte proiecte din domeniul Sănătății.

Mulți părinţi nu ştiu ce trebuie să facă

 „Voi depune (din nou!) acest proiect de lege pentru că:

1. Un sfat adecvat într-un moment critic poate face diferenţa între viaţă şi moarte.

2. Sunt multe situaţii în care părinţii nu ştiu nici ce trebuie să facă şi nici cui să se adreseze.

3. Mulţi părinţi nu au cui să ceară un sfat când apar diverse probleme privind copilul.

4. În lipsa unei astfel de linii telefonice, multe mame cer sfaturi sau le aplică pe cele aflate de la mulţi neavizaţi. Unele temporizează consultaţia, iar altele aplică leacuri băbeşti. Fără să vrea, pot agrava boala copilului”, a anunțat medicul ieșean, în prezent europarlamentar.

„Concret, proiectul meu prevede că 24 de ore din 24, 7 zile din 7, orice mămică poate suna gratuit la acest număr pentru orice informație. La celălalt capăt, o echipă formată din pediatri, psihologi, obstetricieni și juriști le va oferi gratuit un sfat avizat și asistență pentru orice problemă cu care se confruntă”, explică dr. Tudor Ciuhodaru.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri