Jurnalul.ro Ştiri Politică Lista miniştrilor ALDE, votată de Biroul Politic Central. Anton Anton, noua propunere pentru Ministerul Energiei

Lista miniştrilor ALDE, votată de Biroul Politic Central. Anton Anton, noua propunere pentru Ministerul Energiei

Biroul Politic Central al ALDE, reunit vineri, a validat, prin vot, în unanimitate, lista cu propunerile de miniştri din partea acestei formaţiuni politice pentru Cabinetul Dăncilă, dintre cei patru membri ai Guvernului Tudose urmând să fie înlocuit doar ministrul Energiei, Toma Petcu, cu deputatul Anton Anton.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că Toma Petcu se retrage din motive de sănătate.

Cele patru propuneri ale ALDE sunt: Graţiela Gavrilescu pentru Ministerul Mediului, aceasta urmând să fie în continuare şi vicepremier, Teodor Meleşcanu pentru Ministerul Afacerilor Externe, Viorel Ilie la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Anton Anton pentru Ministerul Energiei.

Tăriceanu a precizat, totodată, că taxa de solidaritate a fost eliminată din programul de guvernare. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri