Londra a fost lovită de viscol, noaptea trecută, iar stratul de zăpadă a ajuns la aproape 5 centimetri. Dacă la Londra temperatura oscilează în jurul a yero grade, în alte regiuni ale Marii Britanii mercurul a ajuns la cota minus 15. Stratul de zăpadă nu a fost foarte mare, însă suficient cât să dea peste cap traficul rutier și cel feroviar. Navetiștii au fost sfătuiți să verifice situația mijloacelor de transport în comun înainte de a pleca de acasă.
Aeroportul Bristol și-a suspendat toate zborurile până la ora 12, până când zăpada va fi îndepărtată de pe piste. De asemenea, compania British Airways a anulat mai multe zboruri cu plecare de pe Aeroportul Heathrow în această dimineață.