Jurnalul.ro Special Anchete Lot de secretari de comune, în conflict de interese. Unul a fost dat pe mâna Parchetului General

Lot de secretari de comune, în conflict de interese. Unul a fost dat pe mâna Parchetului General

de Ion Alexandru    |   

Trei secretari ai unor primării au probleme cu Agenția Națională de Integritate, pentru activități incompatibile cu funcția publică ocupată. Unul dintre ei, care a semnat documente prin care și-a angajat propria soție în administrația locală unde este șef, a fost dat pe mâna Parchetului General. Alt secretar a emis certificate de urbanism având titulari membrii propriei familii, iar un al treilea a iscălit o dispoziție prin care s-a trecut pe sine membru într-o comisie de concurs, fiind și remunerat pentru acest lucru. Tot pe mâna ANI a încăput și un contabil al Penitenciarului Giurgiu, care, încă din 2017, este și membru C.E.C.C.A.R. și care derula activități plătite, în domeniul privat.

Dragoș Victor Vînătoru, secretarul Primăriei Comunei Argetoaia, județul Dolj, a fost dat de inspectorii Agenției Naționale de Integritate pe mâna procurorilor, fiind suspectat că a săvârșit infracțiunea de conflict de interese. Acesta va fi anchetat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, conform ANI.

Agenția Națională de Integritate susține că, în exercitarea atribuțiilor de secretar al primăriei, Vînătoru a semnat două acte administrative privind numirea soției sale în funcția publică de execuție de consilier în cadrul SPCLEP (Serviciul Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor – n.red.) Argetoaia, la Biroul de Stare Civilă. Aceste documente semnate de secretar ar fi produs pentru soția sa un folos patrimonial, mai exact aceasta obținând venituri din salarii în sumă de 68.525 de lei.

Nu a ascuns locul de muncă al soției în declarația de avere

„Jurnalul” a studiat ultima declarație de avere completată de Dragoș Victor Vînătoru la data de 3 iunie 2022, document în care acesta a menționat că, în calitate de secretar al Primăriei Argetoaia, a încasat în ultimul an fiscal un salariu de 46.053 de lei, în timp ce soția sa, Iuliana Vînătoru, a realizat venituri, tot de la Primăria Argetoaia, de 35.400 de lei. Aceasta ar mai fi încasat 18.000 de lei „de la alte instituții” din municipiul București.

În raportul ANI se precizează că fapta lui Vînătoru intră sub incidența articolului 301 Cod penal, conform căruia „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin  care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soț (…) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

Una din case, trecută oficial în documentele publice

Un alt secretar de comună, un alt conflict de interese depistat de cei de la ANI. De data aceasta, este vorba despre un conflict de interese administrativ pe care l-ar fi săvârșit Florentina Poh, secretarul Primăriei Comunei Beștepe, județul Tulcea.

Concret, aceasta, în exercitarea mandatului, ar fi semnat, anul trecut, certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție aferente, documente care i-au avut drept titulari pe soțul și pe fiul Florentinei Poh. Prin aceasta, ANI susține că secretarul comunei Beștepe a încălcat articolul 79, alineat 1, litera „c” din Legea nr. 161/2003.

Potrivit ultimei declarații de avere a Florentinei Poh, anul trecut, respectivul funcționar împreună cu soțul Ștefan Poh au finalizat construcția unei case de locuit, cu suprafața de 62 de metri pătrați, în satul Băltenii de Sus, județul Tulcea.

Comisia de concurs

Camelia Cristina Catargiu este secretarul Comunei Pianu, județul Alba, și a intrat, de asemenea, în atenția Agenției Naționale de Integritate pentru că, spre deosebire de colegii săi „de suferință” de mai sus, nu a ajutat vreo rudă să obțină foloase, ci s-a ajutat pe ea însăși.

Potrivit ANI, „în perioada exercitării funcției, aceasta a contrasemnat în calitate de secretar Dispoziția din data de 9 decembrie 2020 privind constituirea comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a eventualelor contestații la concursul de recrutare organizat în data de 8 ianuarie 2021, pentru ocuparea unei funcții publice de consilier superior”. Numai că secretarul Camelia Cristina Catargiu s-a trecut pe ea însăși drept membru remunerat în această comisie de concurs.

Contabil de penitenciar cu activități private

De la secretari de primărie, trecem la angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor care au încăput pe mâna inspectorilor de integritate. În discuție este vorba despre Andra Maria Costică, funcționar public în cadrul Penitenciarului Giurgiu, acuzată de ANI că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 septembrie 2017 – 5 octombrie 2020”.

Concret, Andra Maria Costică ar fi exercitat, simultan, atât funcția publică de agent administrativ - financiar contabil - în cadrul Penitenciarului Giurgiu, cât și funcția de expert contabil membru al C.E.C.C.A.R., iar „atribuția din domeniul privat a fost în legătură directă cu atribuțiile exercitate de aceasta în calitate de funcționar public”.

În declarația de avere depusă de Andra Maria Costică în data de 7 iunie 2022, aceasta menționează că este salariat al Penitenciarului Giurgiu, însă suma încasată în ultimul an fiscal de la această unitate a fost anonimizată. În schimb, a trecut în clar că a încasat 1.000 de lei, ca „liber profesionist”, fără să menționeze și sursa acestui venit. Nici salariul soțului, Ionuț Costică, polițist în cadrul IPJ Giurgiu, nu este trecut în clar, în documentul citat.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri