Jurnalul.ro Ştiri Justitie Lovitură în dosarul Hidroelectrica. Jurnalistul Radu Budeanu își recunoaște vinovăția

Lovitură în dosarul Hidroelectrica. Jurnalistul Radu Budeanu își recunoaște vinovăția

Jurnalistul Radu Budeanu, cel care deține publicația Cancan, a încheiat cu Direcția Națională Anticorupție (DNA) un acord de recunoaștere a vinovăţiei în dosarul Hidroelectrica. Acesta este acuzat că a intermediat o mită de 5 milioane dolari pentru fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, se arată într-un comunicat DNA.

Procurorii anticorupţie au sesizat Tribunalul Bucureşti cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei ziaristului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.

Radu Budeanu a declarat, în prezența avocatului său, că recunoaşte comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică a infracțiunii, este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate şi cu forma de executare a acesteia. Acesta urmează să primească 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere timp de 4 ani.

"În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în vara - toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-şi exercite influenţa în vederea menţinerii, în parametrii deja negociaţi (preţ şi cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA", arată DNA.

În perioada noiembrie 2011 - februarie 2012, Radu Budeanu, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari,  printr-un intermediar, de la omul de afaceri.

În decembrie 2017. Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul Hidroelectrica, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Elena Udrea a acceptat promisiunea, făcută prin intermediari, omului de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011,  pentru suma de  5 milioane de dolari cu scopul de a influența conducerea Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţii deja negociate, a contractelor pe care societatea acestuia le încheiase cu compania.

"Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii", precizează DNA.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit şi influență asupra societăţii cu activitate media, Udrea a preluat-o printr-o altă firmă paravan.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri