După mai multe săptămâni de scandaluri, conflicte și atacuri la baionetă între partenerii de la guvernare PSD și PNL pe tema stabilirii datei alegerilor prezidențiale, Coaliția a ajuns, ieri, la o concluzie comună și la o înțelegere finală. Această concluzie face ca anul electoral 2024 să devină unul cum nu a mai avut loc din 1990 încoace.
În acest sens, primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în data de 24 noiembrie 2024. Nu pe 15 septembrie, așa cum se stabilize inițial, în luna februarie, de către conducerile celor două partide componente ale Coaliției.
Apoi, chiar de Ziua Națională a României, pe data de 1 decembrie 2024, vor avea loc alegerile parlamentare, pentru desemnarea membrilor Senatului și ai Camerei Deputaților. O săptămână mai târziu, pe data de 8 decembrie 2024, va avea loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, scrutin în urma căruia va fi desemnat viitorul șef al statului pentru următorii cinci ani.
Tâlcul acestei decizii
Din acest calendar se desprind cel puțin șase concluzii. Prima este aceea că nu a fost respectată înțelegerea avută de PSD și PNL înainte de alegerile comasate aferente scrutinului europarlamentar și local, conform căreia primul tur al alegerilor prezidențiale trebuia să aibă loc în 15 septembrie, iar al doilea tur pe 29 septembrie. Liberalii și-au impus, astfel, punctul de vedere în fața social-democraților. A doua concluzie este aceea că primul tur al alegerilor prezidențiale din România se va desfășura după ce se va cunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii.
A treia concluzie este aceea că alegerile prezidențiale nu se vor comasa cu cele parlamentare. Apoi, a patra concluzie care se desprinde din acest calendar este că atât PSD, cât și PNL vor avea candidat propriu pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, deși se află într-o coaliție de guvernare ce se vrea a se continua și după perioada electorală.
A cincea concluzie se referă la faptul că alegerile parlamentare se organizează chiar de Ziua Națională a României, o premieră în istoria postdecembristă. Iar cea de-a șasea concluzie este aceea că al doilea tur al alegerilor prezidențiale va avea loc la o săptămână după alegerile parlamentare, când, teoretic, se va cunoaște rezultatul alegerilor legislative și care va fi configurația politică a noului Parlament.
Incertitudini cu privire la candidaturi
După ce premierul Marcel Ciolacu a agreat, împreună cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, acest calendar, social-democrații urmează să convoace Consiliul Național, pentru a stabili data organizării Congresului în cadrul căruia trebuie să fie desemnat candidatul PSD la alegerile prezidențiale.
Marcel Ciolacu nu și-a anunțat nici cu acest prilej decizia de a candida sau nu pentru Palatul Cotroceni. Mai mult, liderul social-democrat a declarat că „toți cei interesați să candideze sunt liberi să o facă”. Uluitor, Marcel Ciolacu a precizat că va pune pe masa partidului toate variantele, inclusiv posibilitatea susținerii unui candidat independent la alegerile prezidențiale.
„O să discut cu colegii mei dacă acceptăm un candidat independent”, a precizat președintele PSD, care s-a ferit, totuși, să confirme teoria tandemului președinte-premier cu PNL. „Conform Constituției, președintele României desemnează premierul”, a precizat Ciolacu.
Din zona PNL a apărut, pe surse, scenariul cu privire la modul în care Coaliția va activa din punct de vedere politic și electoral în precampania și campania electorală, la alegerile prezidențiale și postalegeri, astfel încât actuala configuație guvernamentală și de putere să fie menținută și după anul electoral 2024. În acest sens, se vorbește despre un tandem președinte-premier între PSD și PNL, dacă ambii candidați ai celor două partide vor accede în turul al doilea. Dacă doar unul dintre candidați va ajunge în turul doi, se va contura valabilitatea tandemului doar după consumarea primului tur.
Încep să curgă sondajele de opinie
În acest context, au apărut deja primele sondaje de opinie care măsoară intenția de vot a românilor, în perspectiva alegerilor prezidențiale. Un prim astfel de sondaj a fost realizat de CURS în cursul lunilor iunie – iulie 2024.
La întrebarea „dintre următorii candidați, cu care ați vota la alegerile prezidențiale dacă acestea ar avea loc duminica viitoare?”, 30% au răspuns Marcel Ciolacu (PSD). Nicolae Ciucă (PNL) se află pe poziția a doua, cu 20%, urmat de candidatul independent Mircea Geoană, cu 17% din intenția de vot.
Pe locul al patrulea se află liderul AUR, George Simion, cu 13%, urmat de proaspăt alesul președinte al USR, Elena Lasconi, măsurată din partea ADU, cu 9 procente. Pe a șasea poziție se află Diana Șoșoacă, de la SOS România, cu 6%.
Interesant este că, potrivit acestui sondaj, zona PSD-PNL-independenți ar fi de 67%. Zona suveranistă ar aduna 19%, iar zona progresistă, împreună cu „oastea de strânsură” de la PMP și Forța Dreptei, ar aduna 9 la sută din voturi.
Altă cercetare, alte rezultate. Liderul PNL are probleme serioase de accedere în turul doi
Un al doilea sondaj este realizat de INSCOP, care are rezultate fundamental diferite. Astfel, pe primul loc s-ar situa Mircea Geoană, cu 26,7 la sută din voturi, urmat de Marcel Ciolacu, cu 17,8 la sută. Pe locul al treilea se află, potrivit acestui sondaj, Elena Lasconi, din partea USR, cu 14,3%, urmată de Diana Șoșoacă, cu 13,4%.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, ar ocupa abia a cincea poziție, cu 11,9 la sută, urmat de președintele AUR, George Simion, cu 11,2%. În acest sondaj, este măsurat și liderul UDMR, care ar obține 3,4% din voturi.
INSCOP a măsurat intenția de vot și pentru turul al doilea, în funcție de posibilele rezultate ale turului întâi. Astfel, dacă ar accede în turul al doilea Mircea Geoană și Marcel Ciolacu, Geoană ar învinge cu 67,6% la 36,3 la sută. Același scor ar obține Mircea Geoană și în scenariul în care ar ajunge în turul al doilea alături de Nicolae Ciucă.
În scenariul în care în turul al doilea s-ar califica Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, liderul PSD ar câștiga cu 54,6% la 45,4%.
Într-un alt scenariu, Mircea Geoană ar ieși victorios cu 66,2% la 34,8 la sută dacă ar ajunge în turul doi alături de Elena Lasconi. Dacă Lasconi ar ajunge în turul al doilea împreună cu Marcel Ciolacu, liderul PSD ar câștiga cu 58% la 42%. În fine, dacă în turul al doilea s-ar califica Nicolae Ciucă cu Elena Lasconi, liderul PNL ar câștiga cu 51,6% la 48,4%, fiind cel mai strâns scor dintre toate aceste variante.