Așteptat cu multă încredere și cu sincer interes, evenimentul de joi 12 mai- ziua în care scutul antirachetă de la Deveselu a devenit operațional- a fost umbrit, din păcate , de câteva momente foarte neplăcute. Primul a fost acela în care Robert O.Work, secretarul adjunct al apărării Statelor Unite, a declarat că în seara precedentă festivităților de la Deveselu s-a aflat la…Budapesta. Gafă peste care participanții la festivități au trecut din dorința de a nu strica buna dispoziție a distinșilor invitați. Cu atât mai mult cu cât, în discursul său, distinsul oaspete american a subliniat::,,Este o adevărată plăcere să fiu aici în prima mea vizită în România’’, marcând, totodată, că,,România este un aliat de nădejde pe care ne putem baza.’’
Dar, pentru că am pronunțat cuvântul ,,invitați’’, trebuie, neapărat, să ne referim la un alt fapt, mult mai grav, și anume la absența din lista invitaților a unor personalități politice românești care au avut un aport determinant în crearea condițiilor efective pentrupunerea în practică a măsurilor adoptate în ședința CSAT din 4 noiembrie 2010 privind participarea țării noastre la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de antirachetă. Primul nume adus în discuție fiind, așa după cum era și corect,cel al lui Traian Băsescu, la acea vreme președinte al României. Așa ar fi fost corect, fie că Traian Băsescu ne place sau nu ne place, așa după cum, tot corect ar fi fost ca la festivitățile de la Deveselu să fie invitați Ion Iliescu și Emil Constantinescu, în decursul mandatelor prezidențiale ale cărora s-au declanșat, s-au derulat, respectiv s-au finalizat negocierile care au făcut posibil caRomânia să fie stat membru al NATO. Statut în temeiul căruia a fost instalat pe teritoriul țării noastre scutul antirachetă la Deveselu. La fel de corect ar mai fi fost ca din lista invitaților să nu lipsească premierii români, miniștrii de externe și cei ai apărării, fiecare dintre ei având merite incontestabile în diverse etape ale procesului sinuos și dificil al negocierilor de aderare.
Situație în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declinat, politicos dar ferm, invitația. Cât privește absența de la festivități - sau și din lista invitaților?!- a președintelui României, Klaus Iohannis, aceasta nu a fost motivată în nici-un fel atât de către organizatorii festivităților cât și de către instituția președinției, ceea ce, să o recunoaștem, nu este prea în regulă, dar să trecem…
Pus fiind, de către Victor Ponta- el însuși unul dintre cei pe nedrept absenți la eveniment- în situația de a explica motivele multiplelor omisiuni, premierul Dacian Cioloș a arătatspre Ministerul Apărării și spre Ambasada americană la București. Care ambasadă, prin însuși ambasador Hans Kleem, a precizat că de această treabă s-a ocupat Marina Americană care, la rândul său, s-a consultat cu Ministerul Apărării și cu Ambasada Statelor Unite și a motivat prin numărul limitat al locurilor. Răspuns pe care,numaidecât, tot Victor Ponta, l-a contrazis cu o imagine în care se vedeau cu ochiul liber scaunele goale.
Din păcate, șirul neplăcutelor momente nu se oprește aici, pentru că, imediat după aceea, ambasadorul Hans Klemm a mai făcut un gest care poate fi încadrat în categoria celor pe vocabularul și uzanțele diplomației, îl caracterizează ca ,, un geste peu amical’’. Este vorba nuatât despre faptul în sine al întâlnirii pe care ambasadorul Statelor Unite a avut-o cu Valeriu Zgonea, contestatul președinte al Camerei Deputaților, cât despre comentariul pe care l-a făcut în fața presei diplomatul american:,,Sunt aici pentru că domnul Zgonea este președintele Camerei Deputaților și încă nu s-a decis care va fii viitorul său. Sunt aici pentru că, atâta timp cât este președintele Camerei Deputaților, sper că voi lucra îndeaproape cu el’’.
,,Atâta timp cât este(Valeriu Zgonea.n.n) președintele Camerei sper că voi lucra îndeaproape cu el’’-iată o formulare nu doar echivocă, ci, efectiv, lipsită de respect față de instituția puterii legislative din țara în care este acreditat ambasadorul Hans Klemm. Pe bună dreptate ne putem întreba: ce însemnă pentru Excelența sa domnul ambasador Hans Klemm această ,,speranță’’? Speră- sau, mai grav, doreste- domnia saca demersurile privind înlocuirea lui Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților care ar putea să fie încheiate într-un viitor apropiat, să fie suspendate și, poate chiar, contramandate? Altminteri nu văd cum s-ar putea traduce această ,,speranță’’, decât ca o regretabilă imixtiune a unui diplomat de un asemenea rang și, mai ales, a ambasadoruluiStatelor Unite ale Americii, în activitatea unei instituții fundamentale a statului de drept. Mai direct spus,aici este vorba despre un grav amestec în treburile interne ale unui stat independent, aflat într-un sincer și corect parteneriat cu Statul Fanion al democrației moderne, al cărui ambasador este domnul Hans Klemm.
După cum era și de așteptat, un asemenea gest , repet și întăresc: puțin amical,al ambasadorului SUA în țara noastră, a fost imediat criticat de mai multe personalități ale mediului public. Nu, însă, și de personalități proeminente ale clasei politice, cu excepția lui Victor Ponta și a lui Călin Popescu Tăriceanu. De aici, unii comentatori au tras încheierea că Licuriciul cel Mare a și decis în ce parte care ar trebui să se încline balanța alegerilor locale și, de ce nu?, a celor parlamentare. Unii făcând o legătură directă între declarațiile ambasadorului Hans Klemm și apropiata vizită în Statele Unite a premierului Dacian Cioloș, pe a cărei agendă este înscrisă și primirea șefului executivului de la București de către vicepreședintele american Joseph Biden. De unde, iarăși, s-a tras,încă o dată, aceeași concluzie pripită și anume că a fost dată ,,unda verde’’ pentru viitoarea configurație politică a puterii centrale și locale de pe aceste meleaguri.
Opinie, după părerea mea, hazardată fie și numai dacă luăm în considerație că actuala administrație de la Washington se apropie de sfârșitul mandatului și că este prematur să se avanseze prognoze categorice atât în ceea ce privește personalitățile care vor conduce super- puterea mondială de peste Ocean pentru următorii cinci ani și, cu atât mai puțin, ca și despre orientările geo-politice și, în context, despre proiectele viitoarei administrații privind România. Desigur, nu ne putem imagina că, odată convenite la un asemenea nivel, măsuri atât de importante care privesc parteneriatul strategic româno-american vor fi puse sub semnul incertitudinii de către viitoarea echipa de la Casa Albă. După cum nu putem exclude nici eventualitatea că ar putea interveni unele schimbări în ierarhia priorităților noii administrații americane care ar putea viza și România. Atenție: am scris cu subiect și predicat,,ar putea viza și România’’, ceea ce nu însemnă câtuși de puțin că ar putea afecta, într-un fel sau altul, România și interesele sale majore sau, mai grav, parteneriatul cu Statele Unite.
În același timp, cred căgreșesc serios comentatorii la care mă refeream și atunci când ignoră faptul că în opinia publică românească există de-acum unele rezerve și insatisfacții față de anumite decizii și acțiuni ale elitei puterii din Statele Unite care ne-au defavorizat și ne-au afectat. Intervenția emisarului american care, în 2012, a avut ca scop salvarea lui Traian Băsescu de la destituire, așa după cum au decis majoritatea covârșitoare a românilor la Referendum,făcând parte, din păcate, din această categorie. Așa încât gesturi și declarații cum sunt cele ale ambasadorului Hans Klemm- pe care observatori obiectivi îl consideră un urmaș al ultra-partizanului ambasador Mark Gittenstein-, riscă să aducă serioase și nedorite prejudicii la capitolul încredere. Acestea putând alimenta un la fel de nedorit ,,americo- scepticism’’, de care nu știu dacă este nevoie și, mai ales, cui anume ar folosi… Știu, în schimb, cui ar folosi receptarea atentă și interpretarea corectă asemnalelor care vin, din România, dinspre ,,Puterea celor fără de putere’’.
Motiv foarte serios pentru a rememora aceste gânduri ale mereu actualului George Bernard Shaw:,,Singurul om care se comportă rațional este croitorul meu; îmi ia măsurile de fiecare dată când merg la el. Ceilalți folosesc mereu măsurile vechi și se așteaptă ca eu să mă potrivesc, în continuare, cu ele’’. Cu mențiunea că paragraful citat l-am găsit în foarte incitanta și foarte actuala, carte a lui Adrian Năstase ,,Lumea , America și noi’’, pe care am recitit-o, cu mult folos, în aceste zilele.
Acum ceva vreme în urmă, scriind capcana în care a fost atras ambasadorul Hans Klemm atunci când a dialogat cu un personaj care, pe pagina de Facebook, avea fotografia în unui tânăr ucis în cursul unor incidente sângeroase la Cairo, întrebam cum ar fi comentat Mark Twain isprava?
De data asta, însă, cred că este cazul să ne întrebăm cu toată seriozitateace ar spune președinteleBarackObama luând la cunoștință mai multe amănunte semnificative despre prestația ambasadorului Statelor Unite la București?