Jurnalul.ro Auto Lupta pentru kilometri electrici

Lupta pentru kilometri electrici

de Tudorel Muşat    |   

Aproape că nu mai există producător auto care să nu aibă la vânzare cel puțin un model electric sau să anunțe lansarea în scurt timp a unui astfel de automobil. Piața electrică tinde să ia locul celei clasice cu o mulțime de oferte. Asta în condițiile în care infrastructura continuă să fie cu mult în urma ritmului de dezvoltare a vehiculelor electrice și a investițiilor dedicate. Acum, lupta se mută pe autonomie, pentru că este atuul care poate atrage o mare parte din clientelă. Interesul nu este atât al cailor putere, cât mai mult al distanței pe care vehiculul electric o poate parcurge cu un plin de energie.

 

BMW va prezenta azi iNext, proiectul care va revoluționa mașina electrică în segmentul premium. Puterea anunțată este de peste 500 CP, iar autonomia în ciclul de măsurare WLTP depășește 600 km. Încărcarea se poate face la puteri de până la 200 kW, astfel că în 10 minute acumulatorul poate obține autonomie pentru 120 km. Consumul WLTP este de sub 21 kWh/100 km, iar încărcare 10 – 80% se face în minimum 40 de minute. În privința caroseriei, avem de-a face cu o combinaţie aluminiu spaceframe şi „Carbon Cage” (o evoluţie de la Carbon Core al Seriei 7) cu CFRP şi panouri de caroserie din termoplastic pentru o construcţie ultrauşoară. Există optimizări la nivel aerodinamic, pentru că Cd ajunge la 0.25. Soluţiile optimizate pentru partea faţă, partea de jos a automobilului, pasajele roţilor şi spate asigură un plus de aproximativ 60 km la autonomie, în timp ce flapsurile inteligente din faţă pentru ventilaţie asigură încă 25 km, iar jantele Air Performance au o contribuţie de 15 km la autonomie. Procesul de realizare al bateriilor este neutru CO2, motorul electric sincron nu foloseşte metale rare, conţinut redus de Cobalt, 100% energie din surse regenerabile.

 

E-tron GT

Concurenții de la Audi vor dezvolta o versiune de serie a lui RS e-tron GT. Aceasta va fi echipată cu două motoare electrice capabile să dezvolte 600 CP și 830 Nm. Prin activarea funcției Launch Control, modelul german va putea oferi până la 655 de cai putere. Conform reprezentanților Audi, versiunea de serie RS e-tron GT va putea accelera de la 0 la 100 km/h „în mai puțin de 3,5 secunde”, iar viteza de top va fi limitată la 250 km/h. Autonomia nu se ridică însă la nivelului lui iNext, pentru că ajunge, teoretic, la 400 km și se bazează pe un acumulator de 93 kWh. Prețul va depăși 150.000 de euro. Britanicii de la Lotus, marcă deținută de chinezii de la Geely, pregătesc un SUV electric ce va dezvolta 750 de cai putere și va avea o autonomie de circa 600 de kilometri. Lotus a anunțat o schimbare radicală de abordare, ca o continuare a proiectului hypercar-ului electric Evija. Șeful Phil Popham a dezvăluit recent că producătorul vrea să dezvolte o gamă de modele 100% electrice, iar ultimul Lotus cu motor pe benzină va fi lansat în cursul anului viitor. Constructorul a obținut de curând și o finanțare din partea guvernului britanic pentru dezvoltarea unei platforme pentru mașini electrice. Presa britanică susține că Lotus lucrează în prezent la dezvoltarea unui SUV electric, ce va fi lansat în 2022. Britanicii speră că noul SUV electric le va tripla vânzările, de la 1.500 de unități în prezent la circa 5.000 de exemplare în anii de după lansare. Producția ar urma să aibă loc în China, într-o fabrică deținută de grupul Geely.

 

Bentley a intrat și el în hora electrică și a anunțat că vrea să vândă doar mașini nepoluante după anul 2030. Bentley a prezentat o schimbare radicală de strategie și vrea să renunțe treptat la motoarele cu combustie internă. Planul constructorului britanic vizează tranziția către o „electrificare completă”, care să asigure o reducere semnificativă a impactului asupra mediului. Bentley va lansa două modele plug-in hybrid în 2021 și vrea să vândă doar astfel de modele PHEV după anul 2026. Ulterior, după 2030, britanicii vor să vândă doar mașini 100% electrice, primul lor vehicul cu emisii zero urmând să fie lansat în 2025. Bentley a început deja un proiect de cercetare pe următorii trei ani, scopul fiind dezvoltarea și prezentarea unui motor electric revoluționar, care va fi utilizat pe primul model 100% electric de la Bentley.

 

Ofensiva comunistă

Chinezii, care au fost cu un pas înainte europenilor în producția de vehicule electrice și acumulatori dedicați, vin puternic din urmă țintind practic toate segmentele. Nio a anunțat că va introduce o baterie de 150 kWh pe modelele sale. O astfel de capacitate este de circa două ori mai mare decât capacitatea bateriilor utilizate de cele mai multe modele de pe piață și de o depășește pe cea folosită de Tesla Producătorul chinez susține că modelele electrice care vor fi echipate cu o astfel de baterie vor avea o autonomie de circa 900 de kilometri. Asta ar fi după standardul NEDC în care China încă măsoară caracteristicile. În ciclu european de măsurare WLTP este de așteptat ca autonomia să fie în jur de 700 km. În prezent, modelele Nio sunt echipate cu baterii de 70 kWh și 84 kWh, iar în curând vor fi disponibile și cu baterii de 100 kWh. Nu este clar când vor fi lansate și primele modele Nio cu bateriile de 150 kWh. Nio a înregistrat vânzări-record de 4.700 de unități în luna septembrie în China, iar în cursul anului 2021 va ajunge și în Europa, inițial în Marea Britanie, Norvegia și Danemarca.

 

Minunea coreeană

Nici coreeni nu se lasă mai prejos.  Ioniq 5 este primul SUV electric care va fi lansat de Hyundai în 2021 sub noul brand. În cadrul unei conferințe care a avut loc în Coreea de Sud, oficialii SK Innovation, furnizorul de baterii pentru Hyundai, au anunțat dezvoltarea unei baterii de generație nouă, care va utiliza nichel de înaltă densitate. Pentru Ioniq 5, noua baterie va dezvolta o autonomie care va atinge 800 de kilometri, în timp ce încărcarea completă se va produce în numai 20 de minute. Interesant este că pentru a astfel de încărcare va fi nevoie de două reprize de încărcare de câte 10 minute, pentru a preveni o supraîncălzire a acumulatorului. Noua tehnologie va permite utilizarea în parametri optimi pentru 1.000 de cicluri de încărcare a acumulatorului. Până la bateria-minune, primele unități Ioniq 5 vor fi echipate cu o baterie de 64 kWh, care va permite o autonomie de 450 de kilometri. Partenerii de grup de la Kia folosesc deja baterii SK Innovation pentru modelul electric e-Niro.

 

Ce fac europenii

Opel vrea să readucă la viață modelul Monza, sub forma unui crossover electric. Potrivit informațiilor neoficiale, viitorul vehicul ar putea să beneficieze de o baterie cu o capacitate de până la 100 kWh și autonomie cuprinsă între 400 și 600 de kilometri. Lansare ar urma să aibă loc în 2024 și este o reînviere a modelului folosit de producătorul german în anii ’80 pentru un coupe fastback. Noul model ar urma să fie construit pe platforma eVMP a grupului PSA, așa că e de presupus să aibă frați gemeni la Peugeot și Citroen. Volkswagen vrea să lanseze opt modele electrice din gama ID în China până în 2023. Atât ID.4 X, cât și ID.4 Crozz vor avea autonomie de cel puțin 500 de kilometri, potrivit lui Stephan Wollenstein, șeful VW Group pentru piața chineză. Șeful VW, Herbert Diess, consideră că mașinile electrice și autonome reprezintă direcția de urmat pentru grupul german, iar Volkswagen trebuie să-și adapteze strategia, urmând ca o întâlnire în acest sens să aibă loc în cursul săptămânii viitoare. „Sunt câteva milioane de mașini care lipsesc din planificarea noastră”, a spus Diess, cu referire la piețele unde vânzările nu își vor reveni până în 2023 la nivelurile precriză. 

 

BMW lansează azi iNext, o electrică de 500 CP, cu o autonomie de 600 km

 

Cifre

- 150 kWh, cel mai puternic acumulator de pe piață

- 600 km, autonomia viitorului iNext

- 20 de minute, încărcarea completă a viitorului Ioniq5

 

Avantaje

- autonomie mai mare

- putere crescută

- tehnologii nepoluante

 

Dezavantaje

- mașinile vor fi mai scumpe

- problema reciclării acumulatorilor uzați

- lipsește infrastructura

Subiecte în articol: bmw iNext
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri