Jurnalul.ro Ştiri Externe Londra va livra Ucrainei drone, dar nu şi avioane de vânătoare

Londra va livra Ucrainei drone, dar nu şi avioane de vânătoare

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul britanic, Rishi Sunak, a asumat angajamentul, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o cu preşedintele Volodimir Zelenski, de a furniza Ucrainei drone militare şi de a instrui piloţi ucraineni, dar nu vor fi livrate avioane de vânătoare, iar Kremlinul nu consideră asistenţa determinantă.

Marea Britanie va iniţia, în vară, instruirea piloţilor militari ucraineni, "împreună cu eforturile Marii Britanii de a colabora cu alte ţări pentru furnizarea de avioane de vânătoare F-16", a declarat premierul Rishi Sunak, citat de cotidianul The Guardian.

Rishi Sunak a precizat că Londra va furniza Ucrainei sute de rachete antiaeriene şi noi tipuri de drone, inclusiv aparate de atac cu autonomia de peste 200 de kilometri.

"Conflictul este într-un moment critic. Marea Britanie va menţine angajamentul de susţinere a Ucrainei, pentru a se putea apăra singură. Este important să ştie Kremlinul că nu ne vom îndepărta. Suntem în acest angajament pe termen lung", a subliniat Sunak.

Însă Downing Street a comunicat clar că Marea Britanie nu intenţionează să furnizeze direct Ucrainei avioane de vânătoare. "Ucrainenii au luat decizia de a-şi instrui piloţii pe avioane F-16, dar ştiţi că Forţele Aeriene Regale nu utilizează astfel de aparate", a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Londra.

Rusia "percepe extrem de negativ" decizia Marii Britanii de a furniza Ucrainei echipamente militare, dar nu credem că asistenţa oferită va schimba cursul conflictului, a reacţionat Kremlinul.

Săptămâna trecută, Marea Britanie a dezvăluit că a furnizat Ucrainei rachete de croazieră de tip Storm Shadow, cu raza de acţiune de până la 250 de kilometri. Kremlinul a condamnat vehement decizia Marii Britanii. "Această acţiune necesită o reacţie adecvată din partea armatei noastre, care va lua decizii relevante din această perspectivă", a avertizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Rishi Sunak Ucraina Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri