Cele 1.200 de locuri au devenit insuficiente pentru câte solicitări au fost primite. Cu toate că au în program multe concerte, organizatorii nu s-au așteptat la un aflux așa de mare de solicitări, oamenii venind cu o oră și jumătate înainte și așteptând liniștiți la coadă deschiderea ușii teatrului. Dacă în sală erau miniștri și parlamentari însoțiți de familiile lor, m-a surprins prezența tinerilor în lojele teatrului. Îmbrăcați elegant, manierați și extrem de educați, tinerii făceau ca audiența să devină și mai interesantă. Totuși era vorba despre un concert de muzică de cor, un gen mai puțin popular de obicei în rândul tineretului. Nu am cunoscut această față a peruanilor. Mă așezasem pe rândul 3, la margine, pentru a putea să mă mișc. Lângă mine, Carlos, logodnicul peruan al unei românce, Diana Rotundu, care are o agenție de turism și care ajutase și ea mult ambasada în organizarea turneului. Îmi arată, rând pe rând, fiecare membru al guvernului. Sunt surprins că există un Minister al Femeii. Îl văd pe ministrul de Externe, Javier González Olaechea Franco, împreună cu fiica sa. Noul meu prieten îmi spune că rar l-a văzut pe ministrul de Externe participând la astfel de manifestări. Ca un argint viu, ambasadoarea noastră, Excelența Sa Camelia Ion Radu, nu mai prididea să fie prezentă lângă fiecare grup de demnitari. Îi saluta pe toți, vorbea pe toți, era omniprezentă. Gazdă agreabilă, zâmbitoare permanent, elegantă, se vedea că este mai mult decât agreată și respectată de cei prezenți. Mie mi-a revenit misiunea de a mă întreține cu românii veniți cu mic, cu mare la spectacol. Cei mai mulți tineri. Erau foarte fericiți că aveau în țara lor de adopție un astfel de eveniment, care îi făcea să se simtă mândri că sunt români. Îmbrăcați frumos, cu cocarde tricolore la piept, primite de la ambasadă, nu se zgârceau în a elogia Corul Madrigal în fața peruanilor prezenți.
Și… a început! Cuvântarea ambasadoarei României a fost scurtă, dar emoționantă, subliniind că evenimentul de excepție din acea seară este un dar al guvernului României oferit Peru, cu respect și caldă prietenie, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de relații diplomatice româno-peruane. Au intrat apoi pe scenă artiștii Madrigal, care au început concertul prin a intona cu patos imnurile celor două țări, la finalul cărora s-au auzit din nou voci din sală: Hai, România! Un succes uriaș. Totul a fost minunat. Recitalul, publicul, acustica sălii, organizarea, reacția asistenței… totul a culminat în lungile aplauze și ovații de la finalul spectacolului. Un spectacol în care minunatele voci ale Corului Madrigal ne-au făcut pur și simplu să plutim.
Dragii mei, noi ne revedem vinerea viitoare în pace și liniște. Doamne ajută!