Jurnalul.ro Ştiri Justitie Magistraţii epocii Băsescu, morţi suspecte 

Magistraţii epocii Băsescu, morţi suspecte 

de Dan Constantin    |   

Moartea ,,programată” a judecătorului Stan Mustaţă se află sub anchetă. Eliminarea fizică a magistratului care nu acceptase probele servite de statul paralel pentru condamnarea lui Dan Voiculescu este ultima filă dintr-un serial tragic cu dispariţii suspecte de judecători şi procurori.  Judecătorul Vasile Alicsandri, procurorul Ioan Oţel şi judecătorul Stan Mustaţă au decedat în condiţii dramatice, cu aparenţe de ,,moarte bună” contestată de cei apropiaţi. Cei trei magistraţi au avut ghinionul să intre în coliziune cu interesele lui Traian Băsescu.

La comisia parlamentară care ancheta ,,Sufrageria lui Oprea”, avocata Maria Vasii face o declaraţie şocantă: moartea judecătorului Alicsandri de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înscrie în rândul unei serii de cinci decese suspecte care pot fi legate de alegerile prezidenţiale din 2009. Alicsandri, prieten apropiat de familie cu Vasii, se afla sub presiunea unor secrete murdare care îl măcinau. Magistratul fusese desemnat să asigure legalitatea procesului electoral şi avea informaţii-cheie despre votul din diaspora care i-a asigurat victoria lui Băsescu. Vasii a povestit că Alicsandri căzuse în depresie după momentul alegerilor. Trecea de la o stare la alta, plângea, râdea, dar nu voia să se elibereze de secretul pe care îl acoperea şi care, dacă ar fi fost descoperit, declanşa un scandal politic uriaş. Alicsandri era un magistrat hârşâit în profesie: venise la Bucureşti din funcţia de procuror-şef la Bacău, trecuse prin CSM până să ajungă judecător la Înalta Curte. Cancerul care l-a răpus în iulie 2012 a fost pentru medicii de la Viena, unde fusese internat, greu de explicat prin violenţa exploziei generalizate a tumorilor. ,,Un om nu poate face atâtea cancere deodată”, ar fi spus familiei doctorul de la Viena care l-a avut ca pacient. În ziua în care Alicsandri era înmormântat, colega lui de la ÎCCJ, Ana Hermina Iancu, şefa Biroului Electoral Central de la prezidenţialele din 2009, se retrăgea din magistratură...

Procurorul dosarului ,,Flota”, accident cerebral

Procurorul DNA Ioan Oţel l-a anchetat pe Traian Băsescu în dosarul ,,Flota”. Sutele de milioane de dolari, evaluarea pagubei de la dispariţia flotei comerciale a României, au rămas înscrise în rechizitoriul întocmit de procurorii Oţel şi Drăghici, avizat de procurorul Suhan în 9 august 2004. Acuzaţiile au fost respinse de instanţele care au judecat dosarul; Băsescu, având imunitate ca preşedinte, a asistat la scufundarea dosarului „Flota” şi a  urmărit cu satisfacţie cum au ieşit din peisaj şi acuzatorii lui. Cei trei procurori sunt eliminaţi din DNA în 2005, după ce  Monica Macovei ajunge ministrul Justiţiei, iar Daniel Morar, şeful anticorupţiei. Oţel, jurist cu mare experienţă, se întoare la Curtea de Apel Constanţa, de unde se pensionează în 2006. Vrea să fie admis în barou, dar este respins, la 62 de ani, pe motiv de vârstă înaintată. Trăieşte în Constanţa, tot mai izolat, măcinat de nedreptatea şi umilinţa la care fusese supus de sistem. Este găsit mort în casă, în 21 iunie 2011. Cauza decesului: accident cerebral. O serie de înregistrări din timpul interogatoriilor de la  Parchet din dosarul ,,Flota” ar fi fost distruse pentru a nu fi reţinute ca probe de ultraj. Băsescu se adresa procurorilor Oţel şi Drăghici cu blândele apelative ,,lachei”, „slugoi”, „maimuţoi”.

Stan Mustaţă, execuţie programată

Eliminarea lui Stan Mustaţă va intra cu siguranţă într-o carte neagră a justiţiei din România în perioada deschisă de mandatul lui Băsescu Traian din 2004. Scoaterea din joc a adversarilor politici şi distrugerea unor afaceri cu capital românesc s-au făcut prin utilizarea instanţelor ca mijloc de represiune. Magistraţii care nu se aliniau ordinelor sau nu acceptau probele fabricate livrate de laboratoarele instituţiilor de forţă pe baza protocoalelor secrete erau anihilaţi. Mustaţă a ajuns ,,victimă” a binomului Kovesi - Coldea atunci când nu a vrut să-l condamne pe Dan Voiculescu, inamicul politic cel mai puternic al lui Băsescu. Face un prim atac cerebral în arest, după ce fusese ridicat înainte să intre în sedinţa de judecată a dosarului „Telepatia”. Este condamnat la ani grei de închisoare, deşi martorii acuzării şi-au retras declaraţiile. Cardiac şi bolnav de diabet, este ţinut într-un regim sever de detenţie şi plimbat în ultimele zile de viaţă între puşcăriile Rahova, Giurgiu şi Jilava. O anchetă asupra morţii magistratului este în curs. Însemnările lui Stan Mustaţă, acum de negăsit, descriu probabil şi momentul discuţiei cu Traian Băsescu de la Cotroceni, unde fusese invitat la o cafea.

,,Un om nu poate face atâtea cancere deodată”

Medic din Viena despre decesul lui Vasile Alicsandri

Stan Mustaţă a refuzat să-l condamne pe Dan Voiculescu şi a plătit cu viaţa pentru nesupunere la ordinele binomului

Subiecte în articol: magistrati morti suspecte regim basescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri