Jurnalul.ro Ştiri Observator Managerul Institutului „Marius Nasta”: Patru dintre pacienții din unitatea mobilă au rămas în ATI, iar trei au rămas în secție

Managerul Institutului „Marius Nasta”: Patru dintre pacienții din unitatea mobilă au rămas în ATI, iar trei au rămas în secție

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a informat, luni, că patru dintre cei șapte pacienți care erau internați duminică seară în unitatea mobilă se află la ATI fiind ventilați non-invaziv, continuu, în timp ce restul se află pe secție și sunt ventilați tot non-invaziv, însă intermitent.

Beatrice Mahler a mai precizat că este vorba despre două femei și cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 52 și 65 de ani. Starea de sănătate a acestora a fost reevaluată după tranfer.

„După evaluare, patru dintre pacienţii prezenţi în unitatea mobilă au rămas în Secţia de Terapie intensivă şi trei au rămas în secţie. Cei din Terapie intensivă sunt ventilaţi non-invaziv continuu, niciunul nu este intubat, iar cei care sunt în secţie în acest moment au tot ventilaţie non-invazivă, dar intermitentă, cu saturaţie peste 90%, la o concentraţie între 10 şi 14 litri de oxigen", a declarat Mahler.

În plus, aceasta a precizat că unitatea mobilă unde s-a petrecut incidental a fost redeschisă vineri, după curățenie general și dezinfecție,

„A fost închisă, pentru că este normal şi este firesc să avem proceduri prin care să facem curăţenie generală şi dezinfecţie terminală. Infecţiile asociate asistenţei medicale sunt un risc pentru pacienţii din Terapie intensivă, iar, în Secţii de Terapie intensivă şi nu numai, fiecare salon dintr-un spital trebuie să beneficieze de astfel de proceduri", a explicat Mahler.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri