Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV În această seară, de la 20:00, Marea premieră a celui de-al șaptelea sezon Asia Express: în căutarea rucsacurilor emblematice, echipele ajung în mijlocul triburilor din nordul Thailandei

În această seară, de la 20:00, Marea premieră a celui de-al șaptelea sezon Asia Express: în căutarea rucsacurilor emblematice, echipele ajung în mijlocul triburilor din nordul Thailandei

de Redacția Jurnalul    |   

Marea premieră a celui mai dur reality show din România, Asia Express – Drumul Zeilor, are loc în această seară, de la ora 20:00, la Antena 1. Reality show-ul prezentat de Irina Fodor se întoarce în inima celui mai șocant amestec de culturi și credințe de pe Terra, tărâmul primei aventuri, Asia.

Nouă echipe de vedete se aliniază la startul unei curse cu un traseu de 7.000 de kilometri, pe teritoriile a trei țări: Thailanda, Malaezia și Indonezia, țara marii finale a acestui sezon. Până acolo, însă, concurenții trebuie să facă față celei mai dificile competiții: cu o etapă în plus față de itinerarele precedente (11, în loc de 10) și cu cel mai greu început din istoria emisiunii, echipele trăiesc o aventură fără egal la capătul lumii – parcurgând traseul fără telefon, fără masă, cazare și transport asigurate, cu doar un dolar pe zi. 

Concurenții vor ajunge încă de la primele misiuni să experimenteze cel mai auster stil de viață în inima culturii tribale din nordul Thailandei și să se întreacă într-o cursă cu elefanți. În căutarea emblematicelor rucsacuri Asia Express, vor descoperi tribul femeilor cu gâtul lung, cunoscute în întreaga lume pentru numeroasele inele metalice purtate la gât, ca simbol al frumuseții și grației. Competiția va intra într-un ritm trepidant chiar de la prima ediție, iar vedetele vor resimți din plin șocul startului fulgerător și al celor dintâi provocări istovitoare. Astfel, una dintre echipe pornește în prima etapă cu un singur concurent. Despre ce echipă este vorba și cum începe noua aventură de la capătul lumii telespectatorii vor descoperi diseară, la Antena 1, de la ora 20:00.

Obiceiuri stranii, călduri insuportabile, bariere lingvistice, restricții religioase sunt doar câteva dintre obstacolele cu care concurenții trebuie să se confrunte pentru a obține marele premiu, urmând un itinerar la limita dintre real și incredibil. Noul sezon va fi un exercițiu de viață dus la extrem, despre dragoste, despre credință, despre spiritualitate, despre puterea de reinventare. Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, colega lui de radio, Nicolai Tand și Sorin Brotnei (nașul și finul), Betty Salam și Cătălin Vișănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, content creator-ul și antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui, Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache sunt vedetele care pornesc în această competiție. Marea premieră vine cu un maraton de cinci ediții consecutive – în seara aceasta, de la ora 20:00 și de luni până joi, de la 20:30. În săptămânile următoare, programul de difuzare va reveni la patru ediții săptămânale: duminica de la ora 20.00, și de luni până miercuri, de la 20.30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: Asia Express Marea premieră
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri