Jurnalul.ro Sport eXtrasport Maria Şarapova îşi va relua rolul de ambasador al bunăvoinţei în luna aprilie, anunţă ONU

Maria Şarapova îşi va relua rolul de ambasador al bunăvoinţei în luna aprilie, anunţă ONU

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova îşi va putea relua rolul de ambasador al bunăvoinţei în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), după expirarea suspendării pentru dopaj, în luna aprilie a anului viitor, a anunţat ONU într-un comunicat.

Fostul lider mondial al tenisului feminin a devenit ambasador al Programului ONU pentru Dezvoltare (UNDP) în 2007, însă a fost suspendată în luna martie 2016, după ce a recunoscut că a utilizat substanţa interzisă meldonium, precizează Reuters.

Şarapova, câştigătoarea a cinci titluri de Mare Şlem, a primit iniţial o suspendare de doi ani din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF), care i-a fost redusă ulterior de Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) la 15 luni.

Ea va putea participa anul viitor la trei dintre cele patru turnee de Grand Slam ale anului, urmând să rateze doar Openul Australiei.

"PNUD este fericit să afle că Maria Şarapova va putea reveni în sportul pe care îl iubeşte mai devreme decât se prevedea, iar noi vom ridica suspendarea sa din rolul de ambasador al bunăvoinţei după ce suspendarea redusă se va încheia", a precizat ONU într-un comunicat.

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), ca organism subsidiar al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a fost înfiinţat în 1965, cu scopul de a sprijini ţările în curs de dezvoltare în vederea atragerii şi utilizării corespunzătoare a asistentei pentru dezvoltare, angajându-se totodată să lupte împotriva inegalităţilor şi a sărăciei.

În cadrul rolului său de ambasador al bunăvoinţei, Maria Şarapova se ocupa cu ajutorarea supravieţuitorilor dezastrului de la Cernobîl, din 1986.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: maria sarapova tenis sarapova ambasador onu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri