Jurnalul.ro Cultură Muzica Marin Cazacu şi Violoncellissimo revin în octombrie pe scenele din România

Marin Cazacu şi Violoncellissimo revin în octombrie pe scenele din România

de Magdalena Popa Buluc    |   

Turneul naţional „Clasic la puterea a treia - Violoncellissimo” revine în octombrie pe scenele de concerte din România, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, după avanpremiera în aer liber din septembrie, de la Râmnicu Vâlcea. Violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, vă invită să îi ascultaţi la revenirea în sălile de concert din România la Sibiu, Timişoara, Deva, Bucureşti şi Piteşti, între 9 şi 16 octombrie.

            Şi în 2020, ca şi în anii ce au trecut, violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, sunt o familie… profesională. O familie compusă din muzicieni – elevii şi studenţii maestrului Cazacu – familie cu un număr de membri în permanentă modificare, o familie ce poartă numele VIOLONCELLISSIMO şi poate aduce pe scenă de la 4 la 100 de violoncelişti. În această formulă flexibilă şi mereu surprinzătoare, familia “extinsă” Cazacu a cucerit scenele de la noi şi din afară – cu apariţii notabile la Luxemburg, Bruxelles, Istanbul, Washington şi nu numai, dar şi într-o apariţie surprinzătoare în finala de la… „Românii au talent”.

            După turneul naţional din 2019, Violoncellissimo a fost tot mai frecvent invitat să susţină concerte în diferite formule şi în diferite locuri, notabilă fiind apariţia în aer liber din deschiderea festivalului în aer liber “Vara Magică” din iulie 2020. Iar aceste invitaţii au venit atât pentru faptul că de la concertele lor publicul pleacă entuziasmat, cât şi, mai ales, pentru faptul că sunt exemplul viu al succesului dat de combinația dintre profesionalism, prietenie, dialog între generații și multă veselie… o combinație devenită rarisimă în România ! Publicul a avut ocazia de a aplauda unii dintre cei mai buni violonceliști din România, dar şi rezultatele extraordinare la care duce excelenta relație dintre Maestru și Discipoli. Marin Cazacu, Maestrul şi profesorul celorlalți membri ai minunatului Violoncellissimo a întemeiat această formație, care poate avea un număr variabil de instrumentiști, ca pe o extensie a cvartetului Cellissimo, cu care a avut, de asemenea, mari succese în țară și peste hotare.

            Ceea ce poate fi ascultat și văzut în turneul naţional Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo 2020, este o strălucitoare pledoarie pentru posibilitățile nebănuite de expresie muzicală ale violoncelului, asociate virtuozităţii, printr-un program incursiune nu doar în istoria muzicii clasice, ci a mai multor genuri, într-o îmbinare plină de culoare, savoare și bucurie de a trăi.

ITINERAR

9 octombrie – Sibiu, Sala Thalia

10 octombrie – Timişoara, Sala Capitol

11 octombrie – Deva, Centrul cultural „Drăgan Muntean”

14 octombrie – Bucureşti, Sala Radio

16 octombrie – Piteşti, Sala Filarmonicii

La violoncel :

 

Marin Cazacu

Ștefan Cazacu

Mircea Alexandru Marian

Gabriela Bokor

Radu Lucian Sinaci

Horațiu Ștefan Ludușan

Adrian Precup

Octavian Alin Lup

Constantin Borodin

Iulia Alexandra Bitta (percuţie)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri