Jurnalul.ro Special E război? Ne luăm limuzine! MAI cumpără mașini de 40 milioane €, invocând „acțiuni agresive între state”

E război? Ne luăm limuzine! MAI cumpără mașini de 40 milioane €, invocând „acțiuni agresive între state”

de Monica Cosac    |   

​​​​​​​În timp ce ministrul Finanțelor avertizează că „România are un deficit excesiv” și recomandă instituțiilor statului să fie atente pe ce cheltuie fondurile publice, Ministerul Afacerilor Interne se pregătește să-și reînnoiască parcul auto. Mai exact, MAI cere o derogare de legea austerității, ca să poată cumpăra autospeciale, autoutilitare, autoturisme, camioane, autobuze și motociclete în valoare totală de până la 40.000.000 de euro, potrivit unui proiect de ordonanță de Guvern postat pe site-ul instituției. Noile mașini sunt necesare pentru „creșterea gradului de mobilitate”, spun reprezentanții MAI, iar banii provin din vânzarea plăcuțelor cu numere de înmatriculare. 

Executivul a anunțat, anul trecut, că trebuie să strângă cureaua pentru a acoperi gaura din buget, iar multe dintre măsurile de austeritate sunt aplicate și în acest an.

Printre acestea, se regăsește și aceea prin care, conform legislației în vigoare (O.U.G. nr. 34/2023 și OUG nr. 115/2023), până la finalul anului 2024, „autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, inclusiv activităților finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă acestea, li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme”.

Chiar ieri, ministrul Finanțelor Marcel Boloș declara că România are un deficit excesiv și a recomandat instituțiilor statului să fie și mai atente la cum cheltuiesc fondurile publice: „Suntem într-o perioadă în care trebuie să fim foarte atenți pe ceea ce cheltuim”.

MAI cere derogare

Ministerul Afacerilor Interne spune, însă, că și-a propus să crească gradul de mobilitate cu autovehicule, având în vedere contextul actual de securitate, „caracterizat prin accentuarea impredictibilității în sistemul mondial de relații internaționale, care prezintă evoluții complexe, caracterizate de aducerea în prim-plan a vectorului militar și accentuarea naturii hibride a acțiunilor agresive între statele cu interese în Regiunea Extinsă a Mării Negre”. 

Mai mult, din cauza achizițiilor în salturi, pe fondul finanțărilor insuficiente, „situația actuală a înzestrării cu autovehicule a structurilor Ministerului Afacerilor Interne este grevată de o serie de neajunsuri generate de deficitele înregistrate la mai multe categorii de autovehicule, precum și de faptul că mijloacele de mobilitate terestră aflate în dotare sunt supuse permanent unei intense uzuri fizice şi morale, măsurile practicate privind realizarea înzestrării asigurând parțial necesarul de mijloace al unităților, iar deficitele înregistrate perpetuându-se de la un an la altul”, mai spun reprezentanții MAI. 

Prin urmare, printr-un proiect de Ordonanță de Urgență, pus în dezbatere zilele trecute, MAI vrea o derogare de la actele normative amintite mai sus, astfel încât structurile/instituțiile din cadrul/subordinea Ministerului Afacerilor Interne să poată achiziționa autoturisme. 

Valoarea achizițiilor: 200.000.000 de lei

Suma pe care și-a propus să o achite pentru reînnoirea parcului auto nu este deloc mică – 200 de milioane de lei (aproximativ 40 de milioane de euro) -, însă a găsit și de unde să ia banii: sumele percepute de Direcția de Permise de Conducere și Înmatriculări pentru plăcuțele cu numere de înmatriculare. 

„Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, să achiziționeze, în anul 2024, inclusiv în baza acordurilor-cadru existente, potrivit prevederilor legale în vigoare, autovehicule cu dotări specifice, autoutilitare, autoturisme, autocamioane, autobuze și motociclete necesare desfășurării în bune condiții a activităților operative a structurilor/instituțiilor din cadrul/subordinea ministerului, din excedentul activității finanțate integral din venituri proprii de confecționare și valorificare a plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, precum și aprovizionarea cu acestea în formă brută și să efectueze plăți în limita sumei de 200.000 mii lei cu TVA”, prevede proiectul de OUG. 

Conform documentului, mașinile vor fi apoi „transmise” structurilor/instituțiilor din cadrul/subordinea MAI pentru care au fost achiziționate. 

În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a noii OUG, MAI urmează să transmită Ministerului Finanțelor propunerile pentru efectuarea modificărilor corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2024, iar Ministerul Finanțelor este autorizat să aprobe propunerile în cauză în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Reprezentanții MAI subliniază că este vorba despre interesul public și de o situație extraordinară, astfel că această reglementare nu poate fi amânată, deoarece ar putea afecta performanțele forțelor de ordine. 

„Lipsa adoptării în regim de urgenţă a măsurilor prevăzute de prezentul act normativ poate avea efecte negative vizibile asupra performanțelor forțelor de ordine și siguranță publică în îndeplinirea misiunilor și a condițiilor minime de securitate a personalului, utilizarea unui alt instrument legislativ putând conduce la imposibilitatea adoptării, în timp util şi cu celeritate, a măsurilor necesare pentru asigurarea cadrului normativ, de nivel primar”, se precizează în proiectul de act normativ. 

4 din 10 mașini din dotarea MAI au mai puțin de 5 ani vechime

În prezent, gradul de asigurare cu mijloace de mobilitate terestră înregistrat la nivelul MAI „este de 48,8%, valoare care poate fluctua în raport cu mijloacele propuse pentru scoaterea din funcțiune”, spun reprezentanții instituției.

Circa 27,5% din principalele categorii de vehicule „au rulaje de peste 100 mii km (2,8% fiind autovehicule cu rulaje de peste 250 mii km)”, astfel că numărul vehiculelor funcționale poate fi influențat și de creșterea numărului de defecțiuni tehnice, care implică costuri mari de reparație și întreținere.

„Din perspectiva vechimii în exploatare, situația vehiculelor rutiere existente se prezintă astfel: 38,1% au o vechime sub 5 ani, 39,3% dintre acestea au o vechime cuprinsă între 5-10 ani, iar 22,6% au o vechime de peste 10 ani”, se precizează în nota de fundamentare care însoțește proiectul de OUG. 

La principalele categorii de vehicule rutiere – autoturism de serviciu, autovehicul de ordine publică, autovehicul de patrulare, autovehicul pentru muncă operativă - gradul de dotare al MAI este de aproximativ 65%. 

Pentru un set de plăcuțe de înmatriculare normale, șoferii achită 40 lei (20 de lei/placa tip A, folosite pentru toate autovehiculele), în timp ce plăcile „pătrate”, folosite doar pentru partea din spate a remorcilor sau a vehiculelor 4x4, trebuie să achite 23 de lei/bucată. Plăcuțele folosite pentru motociclete costă 17 lei/buc. 


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri