Ia, exersați limba lui Flaubert: „[...] Si tout pourrait se parfaire si aisément que mon décanaillement, l’ affaire de la con testation, surtout! Si les moyens matériels me permettent, outrer froideur glaciale. Je dois être encore plus circonspect en affaires et plus dur. Les affaires sont les affaires [...] Demian, à l’audition, m’arranger ne pas être à la portée d’un contact avec L.B. [Elise Baїcoyano] en lui faisant cependant remarquer ma présen ce. [...] Audition Association Musicale chez. C. Mano. Agi selon disposition prise. Echange de saluts, froid de ma part, contra int de la sienne. [...] Suis sur point me réaliser touchant à la perfection. N’ai jamais été si luci de innaugure enfin mes anciennes méthodes que j’ai dû mettre au rancart pendant environ 30 ans, méthodes radicales. [...] Dacă totul s-ar putea realiza cu atâta uşurinţă ca descanalierea mea, afacerea contestaţiei mai ales! Dacă mijloacele materiale mi-ar îngădui să împing la maximum răceala glacială. Trebuie să fiu şi mai circumspect în afaceri şi mai dur. Afacerile sunt afaceri. Mâine, la audiţie, să fac aşa fel încât să nu fiu în raza unui contact cu L.B. [Eliza Băicoianu], făcându-i totuşi remarcată prezenţa mea […] Sunt pe punctul de a mă realiza, atingând perfecţiunea. Nicicând n-am fost atât de lucid. Inaugurez, în fine, vechile mele metode, pe care trebuia să le las deoparte timp de aproximativ 30 de ani, metode radicale. Cave, age, tace. Politica realităţilor. Afacerile sunt afaceri”. Pragmatic și franțuz pe apucate, fiul ăl mare al babacului Caragiale, nu?
Din orgoliu viril
Regretatul critic literar Eugen Simion comenta delicios apucăturile mateine: „Rezultatul acestei strategii nu se vede limpede. Mateiu perseverează, nu fuge să se salveze, întocmeşte fişa protagonistei şi, cum nu iese nimic, face o depresiune. Nu prea adâncă şi nici lungă pentru că peste câteva zile îi trimite 125 de garoafe «aproape roşii» şi o doreşte carnal. Ca să-şi recapete stăpânirea de sine şi marile lui calităţi, decide să reducă sever consumul de vin, ceai şi cafea. Se văd deja efectele: şi-a redobândit «chintesenţa de răceală şi de rezervă», răbdarea şi energia. Marele Mateiu este gata de o nouă acţiune. O demistifică pe Elise şi denunţă sentimentalismul romantic, dar, din orgoliu viril, nu renunţă la ea. Renunţarea ar fi o formă de slăbiciune. Dileme adânci! Mateiu trece, totuşi, fără mari traume interioare (oricum, nu le notează) de la o decizie la alta. Renunţă sau nu la Elise, diva păguboasă, cabotină? Lucrurile nu sunt limpezi”.
Nici laie, nici bălaie
Și totuși: „Orgoliul maxim se împacă greu cu sentimentul eşecului: «M-am ars zdravăn în afacerea L.B. [Elise Baīcoyano]. Alegerea mea a căzut pe o femeie de lume, nici laie nici bălaie, cu patru ani mai în vârstă decât mine, cu o legătură dezgustătoare, săracă, lipsită de eleganţă şi divă păguboasă, cabotină. S-a purtat urât cu mine, m-a evitat, s-a făcut că nu mă vede, odată fiind cu soră-sa pe bulevard, colţ cu şoseaua chaussée Bonaparte, n’a pas voulu se retour ner et le même soir a passé tout près de moi, sans me regarder, ne m’a jamais fait parve nir le plus léger remerciement de mes atten tions répétées. Ne pas me retirer serait de ma part manquer de dignité et de caractère. Comme je faisais tout mon possible pour la voir, je le ferai pour le contraire. [...] Une fois éliminée la partie sentimentale dans l’affaire L.B. [Elisa Baїcoyanu], le reste ne présente plus de danger, puisque je ne regarde pas aux sacrifices matériels qui ont été bien légers et resteraient toujours dans les limites de mes moyens ordinaires. Y renoncer totalement serait plutôt preuve de faiblesse, que de force. Je ne dois pas me laisser oublier par elle, qui sait, peut-être, le coup est plus facile à faire qu’il ne me semble. Il faut que je joue serré et surtout nulle illusion de coeur. Le romantisme ne doit être qu’apparent, si je me laisse prendre à mon propre jeu, je perds la partie. Il faut que je l’aie à bon mar ché, à discretion et que je me refroidisse le premier et de bonne heure. Cependant, l’instinct me commande de renoncer à m’interesser à cette femme, de la fuir et de l’oublier. [...] A renunţa cu desăvârşire la ea ar fi mai degrabă dovadă de slăbiciune decât de trăire. Nu trebuie s-o las să mă uite, cine ştie, poate că lovitura este mai uşor de dat decât mi se pare. Trebuie să joc strâns şi mai cu seamă nici o iluzie sentimentală. Romantismul nu trebuie să fie decât aparent, dacă mă las prins în propriul meu joc, pierd partida. Trebuie s-o dobândesc ieftin, la discreţie şi să mă răcesc primul şi din vreme. Totuşi, instinctul îmi porunceşte să renunţ a mă mai interesa de această femeie, să fug de ea şi s-o uit”. Mare strateg în amor, Mateiu!
Bântuieli erotice
Din nou observațiile lui Simion: „În anii ce urmează (1934, 1935), Agenda este din ce în ce mai săracă în evenimente. La 49 de ani Mateiu rezumă în ea stilul şi programul său de viaţă: «muncă, evadare, emancipare, eclipsă, exclusivism, snobism, afacerile sunt afaceri, economie, chiverniseală, energie, morgă […] reformă definitivă a vieţii mele», în care după cum se poate observa, morga şi snobismul (calităţi ale dandysmului estetizat) se asociază cu spiritul burghez de chiverniseală. Programul de desăvârşire a descanalierii este reformulat, reluat pentru câtva timp, în termeni sensibil asemănători: «gravitate, ţinută, reţinere, răceală glacială, fermitate, corectare, eleganţă, avariţie […] morgă”. Nu sunt uitate afacerile. Mateiu Caragiale îşi stabileşte o terapeutică a moralului şi a voinţei sale şi ea ar trebui să înceapă prin suprimarea «bântuielilor erotice» şi o reacţie împotriva «obsesiei trecutului». O terapeutică bazată pe snobism şi eleganţă. Eleganţa detaşării. Experimentează timp de un an de zile solitudinea, izolarea şi face o introspecţie a existenţei sale în ultimii treizeci de ani. Leapădă, într-o oarecare măsură, morga şi notează într-un stil mai modest prozaic amărăciunea sa. Viaţa lui n-a fost desăvârşită”.
Dezintoxicare morală
În completare: „Nu-şi pierde însă speranţa şi nici vanitatea desăvârşirii: «Cu excepţia scurtului răstimp cât am fost şef de cabinet al unui ministru, viaţa mea n-a fost decât o înlănţuire de provizorate, de acceptarea răului în lipsă de mai bine, de constrângeri şi suferinţe, de care m-aş fi putut cruţa dacă ideea cu care intrasem în joc, de a mă îmbogăţi dintr-o singură lovitură, s-ar fi menţinut neclintită. Am ratat în toamna lui 1916 ocazia cea mai de necrezut miraculoasă de a pune mâna pe 80.000 lei aur, fără nici o sforţare, fără nici un risc şi pericol, şi de atunci norocul pe care l-am dispreţuit m-a respins fără încetare. Astfel, cristalizarea mea a fost stăvilită, începutul ei datează de la revelaţia din 28.X.1933 şi cred că este pe cale să se desăvârşească. Dezintoxicarea mea morală e completă, m-am redobândit şi, orice mi-ar mai rezerva încă împrejurările, vreau să trăiesc intervalul care separă de acum înainte viaţa mea de moarte după pofta şi placul inimii mele. Multă vreme m-am lăsat în voia valurilor, în timpul din urmă m-am recules, am plonjat şi, în prezent, despovărat şi desferecat, înot împotriva curentului, spintecând apa»”.
Timpul n-a mai avut răbdare
Mathieu-Jean Caragiale n-a avut timp să-şi schimbe stilul de viaţă după pofta şi placul inimii sale. Dispare la 17 ianuarie 1936, la 52 de ani, după 13 ani de căsnicie cu Marica Sion care, ironie a sorții, îi va supravieţui.
141 de ani s-au împlinit în 25 martie 2026 de la nașterea lui Mateiu Caragiale.
„Alegerea mea a căzut pe o femeie de lume, nici laie nici bălaie, cu patru ani mai în vârstă decât mine, cu o legătură dezgustătoare, săracă, lipsită de eleganţă şi divă păguboasă, cabotină”, Mateiu Caragiale, despre alegerile în amor
„Trebuie s-o dobândesc ieftin, la discreţie şi să mă răcesc primul şi din vreme”, Mateiu Caragiale, strategie amoroasă
12 ani (1916-1928) a lucrat Mateiu Caragiale la capodopera sa, „Craii de Curtea Veche”.
„Mai apărea uneori (la Capșa), fără a lua loc la masă, ci aruncând doar o privire distantă, și Matei I. Caragiale, îmbrăcat în haine bine croite, însă lustruite și cam roase de timp… Purta o pălărie tare denumită melon, soioasă de prea multă purtare. Nu-i lipseau nici mănușile galbene, nici bastonul”, Krikor H. Zambaccian