Jurnalul.ro Sport Fotbal international Să speculezi că Mbappe are probleme mentale e "urât", spune Ancelotti

Să speculezi că Mbappe are probleme mentale e "urât", spune Ancelotti

de Redacția Jurnalul    |   

Antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, a apreciat sâmbătă că este "urât" să "speculezi" cu privire la sănătatea mintală a lui Kylian Mbappe, absent de la reuniunea echipei Franţei pentru a doua oară în două luni şi implicat în probleme extra-sportive, scrie AFP.

"Ce întrebare... nu am impresia că are probleme de sănătate mintală. Îl văd fericit că este aici. Dacă acesta este cazul, nu o arată, dar mi se pare că specularea pe probleme de acest tip este puţin urâtă", a spus Ancelotti la o conferinţă de presă în ajunul meciului din La Liga împotriva lui Leganes.

Săptămâna trecută, selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, s-a arătat şi el deranjat de insistenţa jurnaliştilor de a vorbi despre starul Kylian Mbappe, care nu a fost convocat pentru meciul pe care Les Bleus l-au încheiat la egalitate cu Israelul (scor 0-0), pe Stade de France, în cadrul Ligii Naţiunilor.

"Vreţi să mă repet? Mbappe nu este aici, aşa că voi spune ceea ce am spus deja. Lăsaţi-l în pace! Am spus ce aveam de spus. Uneori este bine să nu spun prea multe. Nu există nicio sancţiune", a spus Deschamps la conferinţa de presă pe care a susţinut-o atunci la finalul partidei.

Acesta a recunoscut, totodată, că Mbappe, căpitanul naţionalei Franţei, nu traversează o formă foarte bună după transferul său la Real Madrid, în această vară.

"Este într-o situaţie complicată, iar eu sunt alături de el. Trece printr-o perioadă care nu este cea mai fericită din cariera sa. Cu toate astea, el şi-a dorit să vină. Cred că este mai bine pentru el în acest moment (să nu fie convocat). Toată lumea are dreptul să aibă o perioadă complicată. Există aspectul fizic şi cel psihologic, de asemenea. Există mereu interpretări, indiferent dacă vorbesc sau nu. Aşa că am grijă să-mi cântăresc cuvintele", a arătat selecţionerul francez.

Pe de altă parte, Mbappe este afectat şi de faptul că presa suedeză a anunţat că ar fi suspect pentru o infracţiune de viol. Poliţia şi instanţele suedeze nu au precizat dacă Mbappe a fost într-adevăr subiectul unei plângeri de viol.

AGERPRES

Subiecte în articol: mbappe probleme mentale ancelotti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri