Numărul apelurilor la ambulanță este în creștere, de la un an la altul, în zilele de sărbătoare, deși medicii fac recomandări privind pericolele excesului de mâncare și băutură. Față de 2016, anul trecut au fost cu 25% mai multe apeluri la Ambulanţă în prima zi de Paşti, iar anul acesta s-a păstrat procentul de creștere față de 2017. Cei mai afectați sunt vârstnicii care își ignoră problemele de sănătate. O lege a educației pentru sănătate este în dezbatere la Camera Deputaților, a patra oară în ultimii cinci ani.
Prima zi de Paști a venit și anul acesta cu 1.246 de apeluri la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), cu 24% mai multe decât anul trecut, dintre care 795 au fost urgenţe de cod roşu şi cod galben.
Peste 240 de pacienţi au avut afecţiuni digestive cauzate de excese alimentare. Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din toată țara s-au confruntat cu același fenomen, devenit deja rutină pentru medici. “Și la noi a fost jale, au fost cu peste 10% mai multe cazuri decât anul trecut, în general cazuri grave, precum accidente vasculare cerebrale. Cei mai mulți sunt vârstnici care nu și-au luat medicația”, a explicat, pentru Jurnalul, medicul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unității de Primire Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic de Urgențe “Sfântul Ioan”, din Iași. Medicul vorbește și despre o patologie a sărbătorilor, care a devenit tradiție, în sens negativ, și pare de neoprit. Unii dintre cei care ajung la UPU au afecțiuni grave și refuză să-și ia medicamentele în aceste zile de sărbătoare, fie pentru că nu înțeleg rolul postului și cred că nu se iau nici medicamentele, fie că încalcă regimul alimentar și greșesc de două ori, refuzând și medicația. Astfel se ajunge la accidente cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale sau complicații grave din cauza diabetului. Grave sunt, însă, și afecțiunile gastro-intestinale care, la rândul lor, pot crea complicații.
Alimentația, ca materie de studiu
Studiile din alte țări arată că educația pentru sănătate în școală a scăzut semnificativ numărul bolilor provocate de obiceiurile culinare nocive și a îmbunătățit calitatea vieții. În România, în schimb, este în creștere numărul copiilor obezi, iar de sărbători sunt oameni care ajung și de trei-patru ori la Urgențe, în aceeași perioadă. “Nici măcar în țările cu mulți gurmanzi și cu putere crescută de cumpărare, precum Franța, nu se ajunge la astfel de abuzuri, pentru că există o anumită educație pentru sănătate, care include comportamentul alimentar. Pentru a stopa acest fenomen este nevoie în primul rând de educație, pornind de la cea făcută în școală. Am avut o inițiativă legislativă care nu s-a votat în anii precedenți, de a introduce educația pentru sănătate ca materie obligatorie în școli. Am retrimis proiectul de lege la Camera Deputaților și cred că se va vota în curând”, mai spune medicul. Proiectul legislativ depus deja a patra oară în Parlament pornește de la ideea că schimbarea ar putea veni de la școală, unde copiii ar învăţa să mănânce cu prudență și chiar cei mici ar putea să le schimbe obiceiurile adulților din familie.
Este o patologie sezonieră a sărbătorilor legale în România. Și la sfârșit de săptămână crește numărul celor ajunși la UPU, cu circa 10-15% față de restul săptămânii, iar de Paște, ca și de Crăciun, Revelion sau 1 Mai, procentul crește cu circa 20-25%. Tudor Ciuhodaru, medic și deputat
Statisticile arată că obiceiurile culinare nu se corectează, iar procentul celor care ajung la spital, cu probleme digestive grave, de sărbători, crește de la un an la altul.