Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicamente de stomac care cresc riscul de demență

Medicamente de stomac care cresc riscul de demență

de Monica Cosac    |   

Medicamentele antisecretorii, pe care în special persoanele în vârstă le iau ca pe bomboane, cu anii, ca să-și protejeze stomacul față de alte medicamente, pot avea efecte foarte grave atunci când sunt administrate pe termen lung.

 

Utilizarea regulată a pilulelor cunoscute sub numele de inhibitori ai pompei de protoni timp de patru ani și jumătate sau mai mult pot avea un risc mai mare de demență în comparație cu persoanele care nu iau aceste medicamente, potrivit noilor cercetări, date publicității de Academia Americană de Neurologie. 

Medicamentele antisecretorii sunt indicate în tratarea unor afecțiuni digestive (ulcer, gastrită, boala de reflux gastroesofagian), în care apare o secreție în exces de acid – cea care dă așa-numitele arsuri la stomac. Blocând secreția de acid la nivelul stomacului, aceste medicamente permit vindecarea leziunilor de la nivelul esofagului, stomacului, duodenului produse de excesul de acid. 

Boala de reflux gastroesofagian este una dintre cele mai frecvente tulburări digestive din lume. Se întâmplă atunci când acidul din stomac vine în esofag. Stomacul poate rezista la acid, dar esofagul este mai puțin rezistent și pot să apară complicații severe, chiar și cancer de esofag, dacă este lăsată netratată.

„Inhibitorii pompei de protoni sunt un instrument util pentru a ajuta la controlul refluxului acid, totuși utilizarea pe termen lung a fost legată în studiile anterioare de un risc mai mare de accident vascular cerebral, fracturi osoase și boli renale cronice”, a declarat autorul studiului, Kamakshi Lakshminarayan, profesoară la Universitatea din Minnesota (SUA) și membră al Academiei Americane de Neurologie.

Cu toate acestea, spune cercetătoarea, unii oameni iau aceste medicamente în mod regulat, așa că a examinat dacă acestea sunt legate de un risc mai mare de demență: „Deși nu am găsit o legătură cu utilizarea pe termen scurt, am găsit un risc mai mare de demență asociat cu utilizarea pe termen lung a acestor medicamente”, avertizează aceasta.

Studiul a inclus peste 5.700 persoane, cu vârsta de peste 45 de ani, care nu aveau demență la începutul cercetării și care au fost urmărite timp de mai mulți ani, iar rezultatele au fost publicate recent în revista Neurologie.    

Crește riscul cu o treime

Concret, cercetătorii au determinat dacă participanții au luat medicamente antisecretorii prin revizuirea medicației lor în timpul vizitelor de studiu și în timpul apelurilor telefonice anuale. Dintre participanți, 1.490 de persoane (26%) au luat acest tip de medicamente. Totodată, ei au fost împărțiți în patru grupuri în funcție de perioada de timp în care au înghițit aceste pilule (persoanele care nu au luat, cei care au luat mai puțin de 2,8 ani, cei care le-au luat timp de 2,8 până la 4,4 ani și oameni care le-au luat mai mult de 4,4 ani).

În cei 5 ani și jumătate în care au fost urmăriți de oamenii de știință, 585 de persoane (10%) au dezvoltat demență.

După ajustarea pentru mai mulți factori - precum vârsta, sexul și rasa, precum și factorii legați de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul -, cercetătorii au descoperit că persoanele care au luat medicamente pentru refluxul acid pentru mai mult de 4,4 ani au avut un risc cu 33% mai mare de a dezvolta demență decât persoanele care nu au luat niciodată medicamentele.

Însă cercetătorii nu au găsit un risc mai mare de demență pentru persoanele care au luat medicamentele mai puțin de 4,4 ani. „Sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma constatările noastre și pentru a explora motivele posibilei legături dintre utilizarea pe termen lung a inhibitorilor pompei de protoni și un risc mai mare de demență”, a subliniat autoarea principală a studiului. 

Potrivit acesteia, deși există diferite modalități de tratare a refluxului acid - cum ar fi administrarea de antiacide, menținerea unei greutăți în limite normale și evitarea meselor târzii și a anumitor alimente, este posibil ca abordările diferite să nu funcționeze pentru toată lumea. De aceea, este foarte important ca persoanele care iau aceste medicamente să discute cu medicul lor înainte de a face orice schimbare, pentru a discuta despre cel mai bun tratament pentru ei, pentru că, în unele cazuri, și oprirea bruscă a acestor medicamente poate duce la simptome mai grave.

Medicamentele de tipul Omez/Omeran/Omeprazol/Emanera/Controloc sunt foarte populare, iar mulți români le consideră un fel de panaceu pentru orice fel de problemă a stomacului. Fie că sunt prescrise de medic, recomandate de farmacist sau, pur și simplu, autoadministrate, aceste medicamente sunt înghițite, uneori, cu anii, mai ales de persoanele în vârstă, fie pentru reducerea cantității de acid clorhidric din stomac, fie pentru protecția stomacului față de alte medicamente.

 

Statisticile realizate de industria farmaceutică arată că, în România, medicamentele pentru sistemul digestiv se află în topul vânzărilor. Conform datelor Cegedim, produsele pentru stomac sunt, de obicei, pe prima poziție, doar în perioada octombrie 2020 – septembrie 2021, românii lăsând în farmacii 4,5 miliarde de lei numai pentru acest segment.

În timp, pot avea mai multe efecte secundare

Deși această clasă de produse farmaceutice se află pe lista de medicamente esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății, mai multe studii au arătat că, în mai mult de jumătate din cazuri, inhibitorii pompei de protoni sunt folosiți nejustificat.

De asemenea, mai multe studii observaționale realizate în ultimii ani au relevat că apar multe efecte secundare în urma administrării pe termen lung a medicamentelor antisecretorii, printre acestea numărându-se și: deficitul de magneziu, deficitul de vitamina B12, deficitul de calciu cu osteoporoză și risc de fracturi, modificarea florei bacteriene intestinale, enterocolită, riscul de apariție a unor polipii gastrici benigni sau chiar tumori gastrice. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri