Jurnalul.ro Ştiri Politică Fostul ministru al Sănătății, mesaj tranșant despre miturile politice: Instituțiile sunt mai importante decât liderii providențiali

Fostul ministru al Sănătății, mesaj tranșant despre miturile politice: Instituțiile sunt mai importante decât liderii providențiali

de Redacția Jurnalul    |   

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, spune, luni, în contextul moțiunii de cenzură care va fi supusă marți votului Parlamentului, că nu există „un mesia politic”, iar democrația „nu poate sta și nu trebuie să depindă de un singur om”.

„Într-un context public tot mai tensionat și dominat de nevoia de „soluții rapide”, cred că este important să spunem clar: nu există un „mesia politic”, iar democrația nu poate sta și nu trebuie să depindă de un singur om, indiferent cât de puternic sau popular ar fi acesta”, spune Rogobete.

EL afirmă că nu contestă rolul liderilor, însǎ contestă mitul „salvatorilor”, pentru că orice sistem are nevoie de direcție și asumare, „dar un stat sănătos nu se construiește în jurul unei persoane, ci în jurul unor instituții solide, predictibile și responsabile, care funcționează indiferent de cine se află temporar în poziții de putere”.

„Într-o democrație matură, puterea trebuie împărțită și controlată, deciziile trebuie asumate instituțional, iar responsabilitatea trebuie să rămână colectivă, nu transferată către un „salvator”. Democrația nu se construiește în jurul unui om, ci în jurul unor reguli clare, al unor instituții solide și al unei responsabilități împărțite. Într-o perioadă în care tentația autoritară poate apărea sub forma „liderului eficient”, acest lucru trebuie spus clar: echilibrul nu vine dintr-un nume, ci din modul în care funcționează statul. Echilibrul vine din dialog. Încrederea nu stă într-un om. Încrederea se construiește”, mai spune fostul ministru.

Marți va fi supusă votului Parlamentului moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, inițiată de PSD și AUR.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: mesia rogobete moţiune de cenzură
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri