Jurnalul.ro Ştiri Vremea Meteo: Probabilitatea producerii unui fenomen El Nińo a crescut la 70% în ultimul trimestru al anului

Meteo: Probabilitatea producerii unui fenomen El Nińo a crescut la 70% în ultimul trimestru al anului

Probabilitatea producerii unui fenomen El Nińo, un episod meteorologic sever care duce la creşterea temperaturilor medii la nivel global, a ajuns la 70% în ultimul trimestru al anului, a anunţat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citată de AFP. 

"Conform previziunilor modelelor şi interpretărilor experţilor, există o probabilitate de circa 70% ca circumstanţele observate să atingă stadiul unui episod El Nińo de o intensitate scăzută în ultimul trimestru al anului 2018 şi în timpul iernii boreale 2018/19", a indicat într-un comunicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie ONU cu sediul la Geneva. 

"Cu alte cuvinte, acest scenariu este de două ori mai probabil decât cel al persistenţei unor condiţii neutre", au subliniat experţii. 

"Această încălzire ar putea (...) avea loc foarte repede, între septembrie şi noiembrie deja, deşi previziunile în cauză sunt incerte", a adăugat OMM. 

Fenomenul El Nińo reapare în mod regulat şi constă într-o creştere a temperaturii Oceanului Pacific, împingând în sus temperaturile medii şi afectând cantitatea de precipitaţii la nivel global. 

Agenţia ONU notează că intensitatea următorului episod El Nińo este "incertă, deoarece rezultatele previziunilor numerice oscilează între condiţii neutre şi un El Nino de o intensitate moderată", însă dă asigurări că "apariţia unui El Nińo puternic este puţin probabilă". 

El Nińo este un fenomen meteorologic cu impact major asupra climei globale, care are drept rezultat, în diferite părţi ale lumii, seceta sau inundaţiile. 

OMM subliniază că fenomenul El Nińo nu este singurul factor care determină modele climatice la nivel global. În plus, potrivit experţilor, nu există neapărat o corelaţie directă între intensitatea unui episod El Nińo şi amploarea impactului său.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri