Jurnalul.ro Ştiri Observator Metrorex marchează 40 de ani de la punerea în circulaţie cu călători a primului tronson de metrou

Metrorex marchează 40 de ani de la punerea în circulaţie cu călători a primului tronson de metrou

Metrorex celebrează marţi 40 de ani de la punerea în circulaţie cu călători a primului tronson de metrou Semănătoarea (în prezent, Petrache Poenaru) - Timpuri Noi.

Pentru a marca acest moment important, compania organizează la staţia de metrou Străuleşti, Acces A (spre oraş), un eveniment menit să evidenţieze importanţa transportului urban cu metroul în Bucureşti, ca mijloc de călătorie sigur, confortabil şi prietenos cu mediul.

Cu acest prilej, vor fi prezentate atât activitatea desfăşurată de-a lungul celor 40 de ani de funcţionare a metroului bucureştean, cât şi perspectivele dezvoltării acestuia în perioada următoare.

AGERPRES

Subiecte în articol: Metrorex
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri