„Confirm existența unor aspecte despre care cred că nu se vorbește suficient: normalitatea insidioasă și microtraumele. Am cunoscut mulți oameni care spun lucruri de genul: «În copilăria mea n-a fost chiar atât de rău; n-ar trebui să mă simt așa», însă au crescut într-o casă în care părinții lor se certau tot timpul, emoțiile lor nu erau validate sau se simțeau respinși de persoanele a căror unică sarcină era să-i protejeze”, remarca neurocercetătoarea Nicole Vignola, autoarea studiului „Reprogramează-ți creierul” (Editura Lifestyle, 2025), în priza unui subiect pe cât de sensibil, pe atât de ignorat.
Tipare subtile și dureroase
Dar să facem loc explicațiilor: „Microtraumele sunt incidente minore care pentru moment par nesemnificative și, prin urmare, sunt lăsate ca atare sau ignorate. Însă cu timpul aceste incidente se acumulează și au potențialul de a ne influența într-un mod negativ. Asemenea incidente se produc și când cineva ne critică în mod constant sau face comentarii subtile despre înfățișarea noastră. Problema comportamentelor de acest tip este că nu sunt niciodată atât de rele încât să credem că este necesar să intervenim sau că trebuie să schimbăm ceva. Deși aceste tipare subtile și dureroase pot trece multă vreme neobservate, ele au efecte de lungă durată asupra stimei noastre de sine, a anxietăților noastre și a nivelului de stres.
Blocaje
Mai departe: „Cuvântul traumă ne face să ne gândim la un eveniment îngrozitor sau un act de violență care ne schimbă pentru totdeauna. Însă traumele psihice pot avea drept cauză și evenimente mărunte, aparent inofensive; când se repetă, acestea au un efect cumulativ asupra stării noastre de bine și ne afectează modul de a gândi, făcându-ne vulnerabili la afecțiuni mintale, scăderea stimei de sine și mecanisme de adaptare nesănătoase. Nu e obligatoriu să fi trăit un singur eveniment traumatic sau să provii dintr-o familie destrămată. Uneori, respingerea din partea unor părinți absenți ne menține blocați într-o stare centrată pe supraviețuire, întrucât nevoile noastre de siguranță n-au fost îndeplinite. În unele cazuri, poate că i-am auzit pe părinții noștri certându-se tot timpul, chiar dacă nu țipau. Alteori poate că nu ne simțeam suficient de buni atunci când ne comparam cu frații sau surorile noastre”.
Dansatoarea
Un exemplu: „Am avut o prietenă, Samantha, care a crescut într-o familie de muncitori și ai cărei părinți se iubeau foarte mult. Rareori se certau și erau fericiți; nu erau bogați, dar își permiteau să meargă în vacanță o dată pe an. Rata la casă era mică fiindcă fuseseră prevăzători cu banii încă din tinerețe. Dar Samantha avea o soră, Martha, care întotdeauna lua note mai bune decât ea; se simțea mereu în concurență cu ea și avea impresia că părinții lor le compară în permanență. De asemenea, părinții lor le categoriseau și spuneau lucruri precum: «Samantha o să fie dansatoare profesionistă fiindcă e foarte sportivă. Iar Martha e cea deșteaptă, e mai intelectuală». Samantha, care era dansatoare, voia și ea să meargă la universitate ca să studieze arhitectura, dar a avut mereu impresia că părinții se așteptau de la ea să devină dansatoare profesionistă, chiar dacă ea prefera să practice dansul ca pe un hobby”.
Dinamitarea încrederii
Tot aici: „Toate aceste convingeri despre cine ar fi trebuit să fie au luat ființă la o vârstă fragedă, sub influența părinților ei. Nu erau oameni răi și nu erau conștienți de felul în care îi influențau viitorul, dar continuau să pună accent pe viitorul ei de dansatoare și să-i nege sentimentele atunci când ea încerca să vorbească despre ele. Voiau atât de mult să aibă o fată balerină, încât au uitat să se întrebe dacă ei îi plăcea asta, iar ca urmare Samantha și-a clădit viața pe ideea că nu era suficient de bună pentru a deveni orice altceva, că nu era destul de inteligentă ca să meargă la facultate și că singura ei aptitudine era înclinația către dans. Acest lucru i-a afectat enorm încrederea în sine și autonomia ca persoană; s-a simțit forțată să facă ceva ce nu voia și care, în ultimă instanță, o ținea blocată”.
„Deși aceste tipare subtile și dureroase pot trece multă vreme neobservate, ele au efecte de lungă durată asupra stimei noastre de sine, a anxietăților noastre și a nivelului de stres”, Nicole Vignola, neurocercetătoare
„Cuvântul traumă ne face să ne gândim la un eveniment îngrozitor sau un act de violență. Însă traumele psihice pot avea drept cauză și evenimente mărunte, aparent inofensive”, Nicole Vignola