Jurnalul.ro Ştiri Externe Mike Pence nu crede că va avea vreodată aceeaşi opinie cu Trump în privința violenţelor de la Capitoliu

Mike Pence nu crede că va avea vreodată aceeaşi opinie cu Trump în privința violenţelor de la Capitoliu

Fostul vicepreşedinte american Mike Pence declară că probabil nu va avea niciodată aceeaşi poziţie cu fostul preşedinte Donald Trump despre violenţele produse la sediul Congresului SUA, pe 6 ianuarie, informează agenţia Associated Press.

"După cum am spus, ziua de 6 ianuarie a fost o zi neagră în istoria Capitoliului SUA. Dar, prin acţiunile rapide ale Poliţiei Capitoliului şi ale agenţiilor federale, violenţele au fost oprite, iar Capitoliul a fost securizat. În aceeaşi zi, am reconvocat Congresul şi ne-am făcut datoria în virtutea Constituţiei şi a legilor SUA", afirmă Mike Pence.

"După cum ştiţi, eu şi preşedintele Trump am vorbit de multe ori după încheierea mandatului. Şi nu cred că vom avea vreodată aceeaşi opinie despre acea zi", a adăugat Mike Pence, subliniind însă că, în pofida incidentelor de la Capitoliu, va fi mereu "mândru" de realizările obţinute pentru poporul american în ultimii patru ani.

În ianuarie, Donald Trump l-a acuzat pe Mike Pence că nu are "curaj", criticându-l pentru că nu a intervenit activ pentru blocarea procedurii validării de către Congres a victoriei lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

Fostul preşedinte Donald Trump a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie, în cazul violenţelor produse pe 6 ianuarie la Capitoliu, dar a fost achitat de Senat. Donald Trump a fost acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. Violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi aproximativ 150 de răniţi, în principal în rândul forţelor de ordine.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: mike pence
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri