Școlile vor rămâne închise până după Paști, dar activitatea va continua online. Profesorii își vor primi salariile și vor putea ține cursuri online, în funcție de posibilitățile pe care le au fiecare cadru didactic și fiecare grup de elevi. Ministrul Educației a anunțat, ieri, într-o primă conferință de presă online, că se flexibilizează cât se poate de mult sistemul, astfel încât să se poată continua activitatea școlară, iar propunerile care vor veni, în perioada următoare, vor fi luate în considerare. Pentru evaluarea elevilor se vor găsi soluții, în funcție de durata perioadei de criză.
Școlile sunt închise doar din punct de vedere fizic, dar activitatea poate fi continuată, cu toate mijloacele tehnice pe care le au la dispoziție profesorii și elevii. S-au creat mai multe platforme online, dar se pot organiza și altfel profesorii, folosind mijloacele tehnice pe care le au la dispoziție, astfel încât să nu se creeze blocaje și să se reducă perioada de recuperare la maximum.
Cursuri transmise la TVR
De asemenea, TVR 1 transmite zilnic o serie de cursuri pentru elevii din mediul rural care nu au acces la tehnologie. „Pentru că suntem conștienți că nu în fiecare casă se găsește un computer, o tabletă sau internet, am decis ca ministerul să încheie un parteneriat cu Televiziunea Română, astfel încât lecțiile să ajungă și la ei, ca elevii să continue pregătirea pentru testele naționale. Acest parteneriat este modalitatea prin care colegii mei cadre didactice pot ajunge, prin lecțiile realizate de către ei, la cât mai mulți elevi. Pentru început, am ales ca toți cei cărora ne adresăm prin intermediul proiectului „Teleșcoală” să fie elevii care trebuie să continue pregătirea examenelor naționale și anume elevii de clasa a opta și a XII-a”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul videoconferinței. Ministrul Educației a precizat că orele de curs vor fi suspendate până când nu va mai exista niciun pericol pentru copii. Școlile au fost închise din 11 martie, în contextul răspândirii COVID-19.
Pregătirea pentru evaluări și examene
Încă nu s-a stabilit modalitatea de evaluare a elevilor, dar și aceasta se poate face online. „Ascultarea elevului se poate face prin teleconferință sau prin videoconferință. Chiar dacă nu mai suntem în aceeași situație ca atunci când ne aflam față în față, într-o sală de curs, ascultarea elevului și evaluarea lui se poate face, pentru că predarea și evaluarea nu presupun „măsuri polițienești”, ci o îndrumare a elevului, iar cadrul didactic poate percepe, chiar și de la distanță, nivelul de pregătire a copilului, chiar și în condițiile unui dialog online. Nu este o perioadă în care să ne punem singuri piedici, ci una în care avem nevoie de soluții, deci va trebui să ne adaptăm și să ne mobilizăm, pentru a trece cu bine peste această criză mondială fără precedent. În plus, noi evaluăm proiecte pe care elevii le făceau și înainte, evaluăm referate. Așa cum se făceau până acum și se prezentau fizic, la clasă, cred că se pot face la fel de bine și prin e-mail”, explică Eugenia Georgescu, profesoară din mediul rural. Unii dintre profesori deja s-au mobilizat și au început să țină cursurile, cu ajutorul telefoanelor mobile și al tabletelor, acolo unde și conducerea școlilor și a liceelor a fost deschisă la aplicarea de urgență a măsurilor de criză. Sunt și profesori care nu știu să folosească noile tehnologii, dar și pentru ei există soluții, cum ar fi telefonul mobil și teleconferința. Astfel, se va reduce cât mai mult numărul elevilor care nu vor avea acces la educație în această perioadă și doar ei vor avea de recuperat, salvându-se majoritatea
Dacă Ministerul Educației își va menține deschiderea pentru rezolvarea situației de criză prin toate metodele posibile, școala se va putea salva cu telefonul mobil. Totul se poate transfera în online, dacă se renunță la măsurile birocratice
Monica Anisie, ministrul Educației
Campania #ÎmiPASĂ #ȘcoaladeACASĂ
Astăzi am lansat campania #ÎmiPASĂ #ȘcoaladeACASĂ. Prin această campanie îmi doresc să transmitem elevilor, studenților și părinților încurajarea de a se proteja de infectarea cu noul coronavirus (COVID-19) evitând pe cât posibil spațiile aglomerate.
Totodată, este important ca elevii să conștientizeze că procesul de învățare continuă cu școala de acasă prin intermediul soluțiilor alternative: cursuri suport online și lecțiile de la Televiziunea Română.
Sănătatea și siguranța copiilor noștri sunt mai importante decât oricând. Să fim responsabili și să continuăm învățarea de acasă!