Pacienţii trataţi în programele naţionale de sănătate nu vor plăti plăti nimic dacă vor alege să se trateze într-un spital privat sau într-unul de stat, a precizat joi Ministerul Sănătăţii într-un comunicat remis presei, subliniind că nu se va privatiza niciun serviciu medical în urma adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care modifică Legea 95 privind reforma în sănătate.
MS a afirmă că modificările aduse "dau şansa pacienţilor în stare critică" să beneficieze mai repede de intervenţiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că este de stat sau privat.
"Infarctul miocardic acut şi accidentul vascular sunt bolile care generează o mortalitate mare în România. Cauza? Lipsa centrelor de cardiologie intervenţională şi de stroke. Spitalele private au fost incluse în programele naţionale de sănătate gestionate de CNAS încă din 2014. Modificarea actuală este o actualizare a legislaţiei din 2014 în care era lăsat în suspans această formulare ambiguă: când sunt excedate anumite capacităţi de primire pot fi accesate de către pacienţi anumite servicii, lucru absolut neclar şi greu de interpretat. Mai mult, se dă posibilitatea ca spitalele de stat care au această capacitate să trateze pacienţii critici cu infarct miocardic, accident cerebral, etc. Astfel, creşte numărul unităţilor sanitare în care se rezolvă astfel de cazuri, pacientul doar beneficiază de tratament, nu plăteşte nimic", se arată în comunicat.
În cazul spitalelor private, pacienţii nu vor plăti nimic în plus, susţine Ministerul Sănătăţii.
Astfel, în cazul pacienţilor aflaţi în stare critică (infarct miocardic, AVC, etc), prin modificările aduse, afirmă MS, li "se deschide" acestora accesul şi la alte spitale de stat decât până acum, dar şi private, care pot opera aceste programe.
O altă modificare "importantă" este pentru Programul Naţional de Oncologie, care aduce ca noutate crearea unui subprogram de chirurgie oncologică.
"La fel, pentru un bolnav de cancer se vor face servicii integrate în care sunt prinse toate componentele: medicamente, radioterapie, intervenţii chirurgicale. şi pentru aceşti pacienţi, MS deschide posibilitatea de a opta între spitalul de stat şi cel privat", se arată în comunicat.
MS precizează că OUG "va da startul", în anul 2020, derulării programului naţional pentru persoanele cu afecţiuni din spectrul autist, precum şi faptul că în cadrul unor programe naţionale de sănătate curative vor fi acordate "în premieră", conform recomandărilor Comisiei Europene, servicii integrate (pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii de logopedie, consultaţii psihologice, investigaţii paraclinice, logoped, etc.).
"O altă modificare a Legii 95, propusă prin ordonanţă, este corectarea unei nedreptăţi care li se făcea pacientelor cu vârsta de peste 18 ani, care beneficiau de decontare din fondul de sănătate pentru reconstrucţie mamară prin endoprotezare, în cazul intervenţiilor chirurgicale oncologice. Până acum pacientele trebuiau să scoată bani din buzunar pentru intervenţia chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Acum nu mai este nevoie, iar contravaloarea intervenţiei va fi decontată de CNAS şi va avea un impact pozitiv asupra calităţii vieţii, dar mai ales a reinserţiei sociale", arată MS.
De asemenea, o altă prevedere din Ordonanţa de modificare a Legii 95 se referă la persoanele care au lucrat în străinătate şi au cotizat la bugetul asigurărilor de sănătate a altui stat membru din UE. Acestora li se vor asimila perioada de cotizare de acolo şi în sistemul de asigurare românesc.
"O altă modificare vizează durata de acordare a concediilor şi a indemnizaţiei pentru incapacitatea temporară de muncă în cazul unor boli cu caracter special. De exemplu, pentru tuberculoză, concediu se dă din prima pe toată perioada de tratament, până la vindecare. Nu mai trebuie să vină pacientul lunar la medicul specialist pentru prelungire. Pentru unele boli cardiovasculare, stabilite de CNAS, perioada de reavizare a concediului va fi de un an, în intervalul ultimelor doi ani şi un an şi şase luni pentru SIDA şi neoplazii, tot în acelaşi interval de timp", se mai susţine în comunicat.
Potrivit MS, "nu a fost neglijat" nici personalul militar în activitate, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special, care vor beneficia de indemnizaţii de asigurări de sănătate şi de posibilitatea de a-şi lua concediu medical, pentru îngrijire copil bolnav.