Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății face demersuri să aducă cât mai rapid Paxlovid, noul antiviral, în România

Ministerul Sănătății face demersuri să aducă cât mai rapid Paxlovid, noul antiviral, în România

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a avut joi o întâlnire cu reprezentanții Pfizer în vederea asigurării cât mai rapide în România a noului antiviral Paxlovid, aprobat în SUA pentru tratarea Covid.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, în vederea pregătirilor pentru valul 5 al pandemiei, ministrul Alexandru Rafila a avut joi o întâlnire cu reprezentanții companiei Pfizer pentru a identifica soluții în vederea asigurării cât mai rapide a tratamentului pentru pacienții români.

Paxlovid este un antiviral cu administrare orală, aflat în procedură de autorizare la Agenția Europeană a Medicamentului.

Tratamentul este recomandat pacienților care au un risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii. Studiile arată că reduce riscul de spitalizare și de deces cu aproape 90% dacă este administrat în primele zile de boală.

„Vaccinarea rămâne principala modalitate prin care putem limita pandemia, alături de alte măsuri de sănătate publică, asigurarea testării și a tratamentului în ambulator”, a declarat Alexandru Rafila.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Ministerul Sănătăți paxlovid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri