Jurnalul.ro Ştiri Externe Moartea unui lider al Bisericii Ortodoxe, critic al lui Putin

Moartea unui lider al Bisericii Ortodoxe, critic al lui Putin

Șeful Bisericii Ortodoxe din Cipru, arhiepiscopul Chrysostomos, a murit la vârsta de 81 de ani.

Arhiepiscopul Chrysostomos al II-lea a murit luni, au anunțat medicii săi, potrivit Reuters. Acesta avea 81 de ani și a fost un personaj energic care a înfruntat elementele pro-ruse în una dintre cele mai vechi biserici din lume.

Chrysostomos s-a numărat printre liderii ortodocși care au recunoscut independența Bisericii ucrainene după ce aceasta s-a rupt de Moscova în 2020. Organismul de conducere al Bisericii Ortodoxe Cipriote, Sfântul Sinod, a fost de acord să recunoască independența Bisericii din Ucraina, deși unii membrii au votat împotrivă, amenințând cu o ruptură.

De asemenea, Chrysostomos, care a fost ales arhiepiscop în 2006, a criticat decizia președintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina.

„Domnul Putin poate merge la biserică, se poate împărtăși, dar în același timp ucide. Aceasta este Ortodoxia lui?", a declarat el într-un interviu acordat anul acesta pentru Cyprus Broadcasting Corporation.

Diagnosticat cu cancer în urmă cu patru ani, Chrysostomos i-a criticat și chiar i-a amenințat cu concedierea pe clericii care se împotriveau vaccinării în timpul pandemiei. Totodată, el a criticat vehement Turcia, care a invadat treimea nordică a Ciprului în 1974, după o scurtă lovitură de stat.

Luni, în Nicosia, mai mulți preoți îmbrăcați în haine negre au transportat un sicriu de la Arhiepiscopie, unde a murit Chrysostomos, la o biserică din apropiere.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu, șeful celor aproximativ 300 de milioane de creștini ortodocși din întreaga lume, a declarat că a fost „profund mișcat" de moartea lui Chrysostomos. Patriarhul intenționează să participe la funeraliile lui Chrysostomos, se arată într-o declarație a Patriarhiei Ecumenice.

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri