Jurnalul.ro Ştiri Observator Mobilizare generală pentru urgia care vine peste România. Când lovește viitura fiecare județ

Mobilizare generală pentru urgia care vine peste România. Când lovește viitura fiecare județ

Pompierii își sporesc tehnica de intervenție în județele Dâmbovița, Giurgiu, Vaslui, Vrancea și Teleorman, iar în județele vizate de Codul portocaliu va crește capacitatea operațională

Tehnica de intervenție din județele Dâmbovița, Giurgiu, Vaslui, Vrancea și Teleorman va fi suplimentată, pentru eficientizarea misiunilor de sprijin a comunităților vizate de avertizările hidro-meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie și de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, transmite IGSU.

Sprijinul logistic provine din inspectoratele pentru situații de urgență Bihor, Timiș, Caraș-Severin, Mureș și Maramureș.

„Totodată, la nivelul tuturor județelor vizate de avertizarea meteorologică Cod portocaliu va crește capacitatea operațională și se vor activa Centrele Județene de Conducere și Coordonare a Intervenției. Pentru preîntâmpinarea situațiilor deosebite, se vor realiza recunoașteri în teren în zonele cunoscute cu risc de inundații, se va informa populația din zonele respective asupra măsurilor și a modului de comportare în cazul producerii situațiilor de urgență și se va relaționa cu autoritățile locale pentru identificarea persoanelor vulnerabile. De asemenea, la toate unitățile subordonate IGSU se va asigura operativitatea tehnicii de intervenție la inundații (motopompe remorcabile și transportabile, bărci, camioane etc.). Toate aceste măsuri dispuse sunt esențiale pentru a asigura rapiditatea și eficiența intervențiilor, în cazul manifestării unor situații deosebite”, potrivit comunicatului de presă.

IGSU arată că misiunile de sprijin continuă în județul Galați, sens în care cei peste 1000 de pompieri salvatori, detașați în această zonă, sunt pregătiți să intervină pentru limitarea, înlăturarea potențialelor efecte și restabilirea stării de normalitate în cel mai scurt timp.

„Evoluția situației operative va fi atent monitorizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru asigurarea implementării măsurilor necesare gestionării eficiente a situațiilor de urgență care pot pune în pericol viețile și bunurile cetățenilor”, se menționaează în finalul comunicatului IGSU, potrivit Mediafax.

Ministrul Mediului: Primarii să se pregătească pentru evacuarea rapidă a populației

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a condus, sâmbătă, şedinţa Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) pentru a analiza ultimele avertizări ale meteorologilor şi hidrologilor. El a cerut autorităţilor să fie pregătite şi să anunţe din timp oamenii. „Trebuie să fim foarte atenţi pentru a putea diminua efectul acestor viituri care vin şi vreau să subliniez că nu există niciun dubiu că vor veni”, a transmis acesta.

„În urma analizării informațiilor privind evoluția situației meteorologice transmise de specialiști în cursul serii, dar și în această dimineață, am luat decizia convocării acestei ședinte a Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă. 

Este important ca toate instuțiile din subordinea MMAP să fie în alertă și să acordăm toată atenția evoluției situației hidrometeorologice, în special pe bazinele hidrografice afectate deja de ultimele inundații, și aici mă refer în special la zonele Galați și Vaslui. Tot personalul nostru trebuie să fie disponibil să intervină, să existe oameni în teren care să transmită informațiile imediat.

Trebuie să fim foarte atenți în aceste ore și zile care urmează pentru a putea diminua efectul acestor viituri care vin și vreau să subliniez că nu există niciun dubiu că vor veni! De asemenea, reamintesc autorităților că există Planuri Locale și Planuri Județene în care sunt trecute zonele critice la inundații și trebuie acționat chiar de acum, preventiv. Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galați și Vaslui deoarece pot fi afectate din nou, chiar dacă ordinea producerii fenomenelor este de la Vestul țării către Est. Orice modificare a evoluției hidrometeorologice trebuie comunicată rapid pentru a putea aloca imediat resursele acolo unde trebuie intervenit imediat”, a menționat ministrul mediului, apelor și pădurilor.

De asemenea, ministrul Mircea Fechet a facut apel la autoritățile locale „pentru a lua măsuri în acest termen scurt, acolo unde mai este nevoie, pentru decolmatarea cursurilor de apă, curățarea șanțurilor și eliminarea resturilor care pot îngreuna curgerea apei. Primarii vizați de avertizările hidrologice trebuie să se asigure că persoanele care nu se pot evacua sunt identificate pentru a le putea evacua rapid, dacă situația o impune”.

Totodată, un alt element deosebit de important este ca deținătorii depozitelor de deșeuri industriale, haldelor de steril, iazurilor de decantare din zonele vizate de avertizări hidrometeorogice să asigure funcționalitatea sistemelor de colectare, drenaj și evacuare a apelor excedentare precum și personalul de exploatare.

Specialiștii ANAR au informat că, deoarece în zona Galați există fenomenul de colmatare al râurilor afectate de inundațiile din ultima perioadă, situația este mai dificilă în special în zonele unde sunt lucrări care traversează cursurile de apă (de ex. poduri). Pentru intervenții în aceste zone au fost consemnați toți deservenții de utilaje și se intervine cu excavatoare.

La nivelul ANAR s-a instituit starea de permanență. De asemenea, terții care dețin acumulări treuie să monitorizeze situația și să fie pregătiți, în special dacă sunt ploi fulger sau viituri rapide.

ANM a emis cod galben de ploi în 12 județe sâmbătă. Duminică, cod portocaliu și galben în toată țara

Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o serie de atenționări și avertizări astfel:
 
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN pentru 28 septembrie, ora 18 – 29 septembrie, ora 08 - instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50...60 km/h. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ pentru intervalul 29 septembrie, ora 08 – 29 septembrie, ora 20:

 

• COD GALBEN - instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului pentru cea mai mare parte a țării.
În intervalul menționat, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a țării și local în regiunile sudice vor fi însoțite de descărcări electrice. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h.

Vremea se va răci accentuat în toată țara.

• COD PORTOCALIU - fenomenele vizate fiind ploi torențiale și abundente.

În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și sudul Transilvaniei, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.
 
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ pentru 29 septembrie, ora 20 – 30 septembrie, ora 10:

 COD GALBEN ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania vor fi averse, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

• COD PORTOCALIU - ploi torențiale și abundente, intensificări ale vântului

În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp și local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70...85 km/h.
 
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).  
 
Ca urmare a informațiilor privind evoluția meteorologică, specialiștii I.N.H.G.A au actualizat, în această dimineață, AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ pentru intervalul 28.09.2024, ora 18:00 – 30.09.2024, ora 24:00.
Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crișul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut și râurile din Dobrogea. Sunt posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.

COD GALBEN
• În intervalul 28.09.2024, ora 18:00 – 29.09.2024, ora 16:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieș (judeţele: Alba și Cluj), Bega (judeţele: Timiş și Arad), Timiș (judeţul Caraş Severin).
 
• În intervalul 29.09.2024, ora 06:00 – 30.09.2024, ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş, Niraj (judeţele: Harghita și Mureş), Mureş (judeţele: Alba și Cluj), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş și Alba), Târnava Mare (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu și Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Brănișca (judeţele: Alba, Sibiu și Hunedoara), Jiu (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Gilort (judeţul Gorj), Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj), Călmăţui (judeţele: Olt și Teleorman), Vedea (judeţele: Argeș, Olt și Teleorman), Argeş (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Vrancea și Buzău), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava (judeţul Suceava), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret (judeţele: Neamţ, Bacău, Vrancea și Galaţi), Prut (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iaşi, Vaslui și Galaţi) și râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea și Constanţa).  

COD PORTOCALIU:

• pentru intervalul 29.09.2024, ora 10:00 – 30.09.2024, ora 16:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş (judeţele: Alba, Sibiu și Hunedoara), Râul Negru (judeţele: Covasna și Braşov), Olt (judeţele: Braşov şi Sibiu), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Vedea (judeţele: Argeș, Olt și Teleorman), Argeş (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova).
 
• În intervalul 29.09.2024, ora 22:00 – 30.09.2024, ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bahlui (judeţul Iași), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Prut (judeţele: Iaşi, Vaslui și Galaţi), Siret (judeţul Galaţi), râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea și Constanţa).

În ceea ce privește evoluția debitului Dunării, acesta se află, așa cum s-a estimat, la 7300 m3/s la intrarea în țară, iar hidrologii nu estimează depășirea unui debit de 9000 m3/s care nu prezintă nicio problemă, nici chiar în zona Deltei Dunării.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri