Moldova va cumpăra 400.000 de doze de Sinovac, vaccin chinezesc împotriva coronavirusului, a declarat vineri Ministerul Sănătății, într-un comunicat citat de Reuters.
Moldova și Ucraina vecină, două dintre cele mai sărace țări ale Europei, au rămas în urma restului continentului în lupta pentru vaccinuri.
COVID-19 a ucis 5.307 de persoane în Moldova, o țară de 3,5 milioane de locuitori care a declarat săptămâna trecută stare de urgență pentru a acorda guvernului mai multe puteri pentru combaterea pandemiei.
Moldova și-a lansat campania de vaccinare după ce a primit doze de vaccin AstraZeneca din România, ca ajutor umanitar, la sfârșitul lunii februarie.
Țara a devenit apoi prima din Europa care a primit doze din schema globală COVAX pentru țări sărace, luna trecută.
În mod separat, Rusia a promis că va trimite 182.000 de doze din vaccinul său Sputnik V ca ajutor umanitar, inclusiv 60.000 de doze către regiunea transnistreană separatistă.
(sursa: Mediafax)