Jurnalul.ro Ştiri Politică Moţiunea de cenzură a Opoziţiei, tratată cu indiferență de Dragnea și Tăriceanu

Moţiunea de cenzură a Opoziţiei, tratată cu indiferență de Dragnea și Tăriceanu

de Marius Gîrlașiu    |   

Opoziţia a prezentat ieri în plenul reunit al Parlamentului moţiunea de cenzură la adresa Guvernului PSD-ALDE, însă membrii cabinetului, premierul Sorin Grindeanu şi şefii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au lipsit de la citirea documentului. Liderii Puterii au apărut în plen abia după acuzaţiile aduse de la tribună de liderii PNL şi USR.

 

Candidat la şefia PNL, fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a dat citire, timp de un sfert de oră, textului moţiunii de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu – Guvernul Sfidării Naţionale. Nu legalizaţi furtul în România". “Guvernul a comis un abuz în serviciu şi s-a salvat pe sine de urmăririle penale ale acestor fapte. Cuprinsul ordonanţei pentru modificarea Codului Penal şi al celui de Procedură Penală conţine dovada. Prin acest act normativ se dezincriminează favorizarea făptuitorului prin emiterea, aprobarea sau adoptarea unor acte normative. Guvernul şi-a asigurat astfel spatele faţă de mârşăvia comisă la ceas de noapte prin introducerea acestui paragraf. Aceasta este dovada că în momentul adoptării au avut reprezentarea faptului că săvârşesc o infracţiune în favoarea membrilor de partid şi a clientelei politice”, a acuzat prim-vicepreşedintele PNL de la tribuna Parlamentului. Aleşii Opoziţiei au protestat în plen purtând banderole albe cu mesajul “DEMISIA”.

 

Tăriceanu atacă DNA şi SRI

De la citirea moţiunii au lipsit însă membrii Guvernului şi premierul Sorin Grindeanu, banca Executivului fiind pustie. Din plen au lipsit atât Liviu Dragnea, cât şi C.P. Tăriceanu, şefii celor două Camere aflându-se însă la acel moment în Parlament. Liderii Puterii au apărut în plen abia la debutul dezbaterii pe legea bugetului de stat, fiind acuzaţi de liderul PNL Raluca Turcan că sfidează şi stau ascunşi. În replică, C.P. Tăriceanu a răspuns că nu se ascunde şi le-a recomandat liberalilor să se preocupe de “instituţii care sunt ele însele corupte”, dând ca exemplu DNA, SRI, ANAF, dar şi preşedintele Klaus Iohannis. “Mie mi-e foarte greu să înţeleg cum te poţi ascunde în faţa camerelor TV şi într-o sală plină. Şi eu şi partidul pe care îl conduc susţinem acest guvern fără niciun fel de ezitare”, a răspuns Liviu Dragnea. Liderii ALDE şi PSD au stat în aceeaşi bancă în plenul Parlamentului.

 

Dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură au fost programate pentru mâine, începând cu ora 12:00, în plenul reunit al celor două camere. PNL, USR şi PMP dispun împreună de doar 168 de senatori şi deputaţi, insuficient pentru a trânti Guvernul condus de Sorin Grindeanu în Parlament.

 

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a anunţat că PMP susţine moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR, iar 25 de parlamentari din partidul lui Băsescu se alătură demersului Opoziţiei. În absenţa preşedinţilor Camerei şi ai Senatului, şedinţa plenului renitt a fost condusă de vicepreşedintele Camerei, deputatul Petru Vlase (PSD). 340 de parlamentari au fost prezenţi la citirea în plen a moţiunii de cenzură.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri