„Deși îi catalogăm adesea pe unii dintre conducătorii noștri drept «psihopați», în general pe aceia recunoscuți ca dictatori, avem tendința, mai mult sau mai puțin conștientă, de a ne exonera liderii, nu de orice meteahnă, ci de orice boală mentală confirmată, de parcă prin poziția extrem de prestigioasă și de respectabilă pe care o ocupă ar fi cu desăvârșire scutiți de o astfel de patologie. Sau de parcă nu ar fi posibil ca noi înșine să fi votat pentru niște persoane bolnave mintal!”, apreciază psihiatrul francez Patrick Lemoine în introducerea unui studiu care a făcut vâlvă nu doar în domeniul psihologiei și al neuroștiințelor, dar și în cercul strâmt al istoricilor - „Sănătatea mentală a marilor conducători ai lumii” (Editura TREI, 2020).
Fișe medicale, luate la puricat
Ce a făcut, de fapt, distinsul psiholog Patrick Lemoine? A luat la puricat „fișele medicale” (a se citi biografiile) ale liderilor lumii și, pe baza informațiilor descoperite, a întocmit profilul medical al celor mai cunoscuți dintre ei. Așa am descoperit, de pildă, de ce afecțiuni a suferit Napoleon Bonaparte sau ce carențe de sănătate a avut Ludovic al XIV-lea, supranumit „Regele-Soare”. Să-i luăm pe rând.
General, consul (pe viață), împărat
Cel dintâi împărat al francezilor s-a născut pe 15 august 1769, la Ajaccio. Mai întâi militar, strateg genial, general, comandant al armatei franceze din Italia și din Orient, devine mai apoi Prim Consul după lovitura de stat din 18 brumar (9 noiembrie 1799), apoi consul pe viață și, în sfârșit, împărat. În 1804, este încoronat în biserica Notre-Dame din Paris de către papa Pius al VII-lea. În urma unei serii de victorii strălucite, Napoleon cucerește cel mai larg imperiu pe care l-a stăpânit vreodată Franța. Bun organizator, el reformează statul și pune bazele Codului napoleonian.
Un complex oedipian nerezolvat
Legenda lui Napoleon este umbrită de despotism și de războaie sângeroase, fiindu-i atribuite sute de mii de morți. Începând din 1813, înfrângerile se țin lanț și, în 1814, abdică. Moare pe 5 mai 1821, la doar 52 de ani, în exil, pe insula Sfânta Elena. Care este diagnosticul psihologului Patrick Lemoine? „Sindromul de apnee de somn, extrem de probabil, asociat poate unei tulburări bipolare, s-a instalat la un subiect care suferea de o nevroză severă provocată de ceea ce se cheamă un complex oedipian nerezolvat. Este demonstrat deja faptul că aproape jumătate dintre pacienții cu tulburare bipolară suferă și de apnee de somn. De altfel, cele două diagnostice se completează reciproc”.
„Statul sunt eu!” (Ludovic al XIV-lea)
Lăsând cititorilor plăcerea de a aprofunda termenii medicali prinși în relația cu Napoleon, destul de ușor de intuit de altfel, mutăm atenția asupra lui Ludovic al XIV-lea, monarhul Franței (1638-1715) supranumit „Regele-Soare”, celebru pentru propoziția „Statul sunt eu”. Ludovic a avut cea mai lungă domnie din istoria Franței. La nici cinci ani urca pe tron, după moartea tatălui său, Ludovic al XIII-lea. Va miza pe principiul monarhiei absolutiste bazate pe dreptul divin. Îi controlează pe marii feudali „reținându-i” la Versailles, construiește un puternic stat centralizat și asigură protecția Franței prin fortificațiile de la Vauban.
Slăbit de cangrenă
Prin revocarea, în 1685, a Edictului de la Nantes el reaprinde temporar conflictele religioase. Este un mecena, îi sprijină pe Molière, Racine, Boileau, Le Brun, dar nu și pe La Fontaine. Datorită „Regelui-Soare”, Franța iradiază în întreaga lume. Domnia sa nu este afectată decât de două perioade de foamete și de revolta hughenoților. Bătrânețea, în schimb, îi este îngreunată de moartea copiilor și a nepoților, fiind nevoit să-și aleagă drept succesor un strănepot. Bulversat de o cangrenă, va muri în august 1715, după o înfiorătoare agonie.
Dezvirginat de o aristocrată chioară
Și-acum, dăm cuvântul psihologului Patrick Lemoine: „Debutând sub semnul desfrâului alături de nenumăratele sale amante, începând cu doamna de La Vellière și sfârșind cu doamna de Montespan, neuitând nici episodul dezvirginării sale bine regizat de mama sa, Ana de Austria, și dus la îndeplinire cu cooperarea baronesei Cateau «Chioara» când Ludovic nu avea decât șaisprezece ani, domnia celui de-al șaizeci și patrulea rege al Franței, al treilea din dinastia Burbonilor, se va termina sub semnul bigotismului și chiar al sobrietății”. Câți moștenitori a avut „Regele-Soare”? „Îi sunt atribuiți în jur de douăzeci de descendenți, dintre care șase legitimi. Ludovic al XIV-lea este într-atât de sigur de dreptul său regal de a-și alege orice parteneră poftește, încât nu se jenează să-și facă de cap cu amanta sa, Françoise-Athènaïs de Rochechouart, soția marchizului de Montespan, în fața servitorimii”, menționează Patrick Lemoine.
Cavalerii oalei de noapte
De unde provenea această frenezie sexuală? Apelăm din nou la opinia psihologului: „Să fi fost din cauza unui mecanism de contraidentificare cu tatăl său, Ludovic al XIII-lea, un suveran lamentabil, apatic, teribil de mărginit și atras mai degrabă de tinerii ciobănași decât de ciobănițe? Explicația trebuie însă căutată și altundeva, în special în ce privește această permanentă cvasicompulsie de a umili înalta nobilime, fie seducându-i femeile, fie transformându-i pe prinții de viță nobilă în cavaleri ai oalei de noapte la curtea regală”. Fabuloasă explicația, să recunoaștem!
Beție sub juponul doamnelor
Și-acum, diagnosticul! „Spre deosebire de predecesorul său, Alexandru Macedon, care-și petrecea timpul amețindu-se în orgii militare, Ludovic se «îmbăta» sub juponul femeilor, în exorbitantul fast al Versailles-ului (pe care l-a și construit). Dar să trecem la treabă! Diagnosticul meu este sindrom de stres posttraumatic (PTSD) cu felurite complicații, precum dependența de sex, de muncă, de război și cheltuieli compulsive”.
Sindrom de persecuție cu dorință de răzbunare
Mai mult: „Ludovic avea, probabil, coșmaruri legate de suferințe traumatice, flashbackuri (amintiri intense pe parcursul zilei), stări disociative severe și, în fine, o atitudine anxioasă în momentul pătrunderii într-un loc nou. Alte complicații legate de PTSD, deloc de neglijat: insomnie, sindrom de persecuție cu dorință de răzbunare și, în cele din urmă, dependență de alcool, de droguri ori de jocuri de noroc. Și, subliniez, regele suferea de frenezie sexuală”.
Maladie misterioasă pentru împăratul pitic
Tulburarea bipolară este o afecțiune mintală caracterizată de schimbări extreme de dispoziție, de la dispoziție înaltă, manifestată prin manie și hipomanie, la dispoziție scăzută, manifestată prin depresie. Napoleon-gol! Cauzele exacte ale tulburării bipolare nu sunt cunoscute, însă se presupune că sunt implicați factori genetici, modificări ale nivelului unor neurotransmițători din zona creierului și factori psihosociali.
„Împăratul francez, când binevoitor, când detestabil, când bulimic, când complet lipsit de poftă de mâncare, hiperactiv și nedormind aproape deloc în perioadele de agitație, poate fi considerat un exemplu tipic de tulburare bipolară”, Patrick Lemoine, psiholog
„Patologia l-a împins pe Ludovic al XIV-lea să înmulțească războaiele împotriva nobililor, să construiască palatul Versailles și să colecționeze amante din rândul aristocrației, până la întâlnirea finală cu Madame de Maintenon”, Patrick Lemoine, psiholog
52 de ani avea Napoleon când a murit. S-a speculat că ar fi fost răpus de un cancer la stomac
77 de ani a trăit Ludovic al XIV-lea, supranumit și „Regele-Soare”