Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA a descoperit o planetă similară Pământului

NASA a descoperit o planetă similară Pământului

Satelitul TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite), aparţinând NASA, a descoperit în premieră o planetă telurică de dimensiuni apropiate Pământului, aflată la distanţa optimă faţă de steaua sa pentru ca apa să poată rămâne în stare lichidă la suprafaţă, conform unui anunţ făcut luni de echipa TESS, transmite Space.com.

Noua exoplanetă, denumită TOI 700 d, se află la aproximativ 101,5 ani lumină de Soare, fiind o candidată excelentă pentru continuarea observaţiilor cu ajutorul altor instrumente.

"TESS a fost conceput şi lansat special pentru a descoperi planete de dimensiunea Pământului pe orbitele unor stele apropiate", conform lui Paul Hertz, directorul Departamentului de Astrofizică al NASA de la Washington. "Planetele aflate pe orbitele stelelor din apropiere sunt mai uşor de observat cu telescoapele spaţiale şi cele terestre. Descoperirea lui TOI 700 d este foarte importantă pentru misiunea TESS", a adăugat el.

Satelitul TESS, lansat în aprilie 2018, caută planete folosind "metoda tranzitului" - identifică variaţii în luminozitatea stelelor provocate de trecerea planetelor prin faţa lor, din perspectiva instrumentelor satelitului. Aceeaşi strategie a fost utilizată cu succes şi de telescopul spaţial Kepler, care a descoperit aproximativ 70% dintre cele aproximativ 4.000 de exoplanete cunoscute.

Antena 3

Subiecte în articol: nasa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri