Jurnalul.ro Ştiri Externe NATO crede că Rusia vrea să înghețe războiul din Ucraina pe timpul iernii. Ce se va întâmpla în primăvara 2023

NATO crede că Rusia vrea să înghețe războiul din Ucraina pe timpul iernii. Ce se va întâmpla în primăvara 2023

de Redacția Jurnalul    |   

Forțele ruse vor să înghețe confruntarea directă în Ucraina pe perioada iernii și se va pregăti de asalt în primăvara anului viitor, spune Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, scrie AFP.

"Ce vedem acum este că Rusia încearcă să îngheţe acest război, cel puţin pentru o perioadă scurtă dee timp, pentru a se putea regrupa, repara, recupera şi apoi pentru a încerca o ofensivă mai mare în primăvară", spune șeful Alianței. 

Totodată, el a precizat că NATO va continua să trimită arme și sprijin Ucrainei. 
"Este la fel de important să adăugăm noi sisteme, precum şi să ne asigurăm că sistemele sau armele pe care le-am livrat deja sunt efectiv operaţionale sau funcţionează eficient. Asta înseamnă că au nevoie de o cantitate importantă de muniţii, de piese detaşate şi de mentenanţă", a explicat Stoltenberg.

În prezent se duc lupte în jurul orașului Bahmut, din estul țării.  SUA se așteaptă însă ca aceste confruntări să se reducă în lunile următoare. 

Oficialul NATO a mai spus că "nu deține informaţii suplimentare" despre atacuri cu drone ucrainene asupra unor baze aeriene din Rusia, după ce SUA a transmis că "nu a permis şi nu încurajează" astfel de atacuri din partea Kievului.

De asemenea, Stoltenberg a mai spus că deocamdată nu există condiții pentru încheierea păcii "deoarece Rusia nu a arătat niciun semn de angajare în negocieri care să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei".

Subiecte în articol: Rusia ucraina nato stoltenberg iarna primavara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri