Creștere a nivelului de amoniu în Dunăre, după scufundarea unei nave cu peste 1.100 de tone de fertilizator la Zimnicea
Autoritățile din Teleorman monitorizează atent calitatea apei Dunării, după ce o navă încărcată cu peste 1.100 de tone de fertilizator chimic s-a scufundat în zona Portului Zimnicea. Analizele recente indică o depășire a indicatorului de amoniu, însă oficialii dau asigurări că populația nu este, deocamdată, în pericol.
Autoritățile din județul Teleorman au constatat o creștere a nivelului de amoniu în apele Dunării, în urma unui incident naval produs în zona Portului Zimnicea, unde o navă de transport marfă, încărcată cu peste 1.100 de tone de fertilizator, a început să se scufunde. Informația a fost confirmată, marți, de Prefectura Teleorman.
„În data de 09.01.2026, autorităţile portuare din oraşul Zimnicea au semnalat faptul că o navă de transport marfă eşuată anterior pe un banc de nisip în zona Portului Zimnicea, în afara rutei principale de navigaţie, a început să se scufunde. Din informaţiile puse la dispoziţie de Căpitănia Portului Zimnicea a reieşit că este vorba despre nava şlep motor Phoenix Jupiter, a transportatorului SC Mondotransalex SRL, încărcată cu 1.133 tone de fertilizator - CAN N(MgO) 27 (4,8) granulat, care se deplasa pe ruta Vukovar, Croaţia - Giurgiu”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Teleorman pentru Agerpres.
Imediat după semnalarea incidentului, echipe ale Sistemului de Gospodărire a Apelor Teleorman și ale Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Teleorman – s-au deplasat la fața locului pentru evaluarea situației și prelevarea de probe din apa Dunării.
„Rezultatele analizelor probelor de apă prelevate în data de 10.01.2026 nu au indicat depăşiri ale valorilor limită admise. S-a continuat monitorizarea, iar rezultatul probelor prelevate în data de 12.01.2026 a indicat o depăşire la indicatorul amoniu”, mai anunţă Prefectura Teleorman.
În acest context, prefectul județului Teleorman a convocat Grupul de suport tehnic pentru riscul de poluare a apelor, stabilind măsuri urgente, printre care monitorizarea permanentă a calității apei, informarea autorităților județene din aval, informarea populației cu privire la posibile riscuri și supravegherea stării navei scufundate.
Autoritățile sanitare au fost, la rândul lor, alertate.
„În ceea ce priveşte impactul asupra sănătăţii populaţiei, precizăm că Direcţia de Sănătate Publică Teleorman a notificat evenimentul în sistemul informatic ReSanMed (Registrul Naţional al Riscurilor pentru Sănătate în Relaţie cu factorii de mediu în modulul ‘Incident/accident’ şi a anunţat direcţiile de sănătate publică ale judeţelor riverane Dunării, situate în aval de Zimnicea”, transmite Prefectura Teleorman.
Autoritățile au subliniat că, în funcție de evoluția parametrilor de calitate a apei, populația din zonele aflate în aval va fi informată cu privire la eventualele riscuri. Totodată, se precizează că în județul Teleorman nu există localități care să se alimenteze cu apă potabilă din Dunăre, în aval de locul incidentului.
„Toate instituţiile cu atribuţii colaborează pentru reducerea impactului acestui incident şi pentru luarea măsurilor legale care se impun”, au mai spus reprezentanţii Prefecturii.
La nivel local, primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu, a transmis un mesaj de calm către populație, subliniind că orașul nu este pus în pericol de acest incident.
Potrivit edilului, barja Phoenix Jupiter, aparținând unui armator român, a eșuat în data de 20 decembrie 2025, ajungând în dreptul orașului Zimnicea o zi mai târziu. Nava, încărcată cu 1.133 de tone de îngrășăminte chimice, a început să ia apă săptămâna trecută, fiind în prezent scufundată.
Primarul a precizat că situația este monitorizată constant de autoritățile competente, inclusiv în ceea ce privește riscul de poluare, iar cercetările zilnice nu indică, până în acest moment, o poluare a apelor Dunării. De asemenea, circulația și transportul fluvial nu sunt afectate.