Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Neil Lennon, noul antrenor al Rapidului

Neil Lennon, noul antrenor al Rapidului

de Vali Deaconescu    |   

FC Rapid a anunțat oficial numirea lui Neil Lennon în funcția de antrenor principal al echipei. Tehnicianul nord-irlandez, în vârstă de 52 de ani, aduce cu sine o experiență vastă, atât ca jucător, cât și ca antrenor, având o carieră impresionantă.

„Am avut discuții detaliate cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu și am fost profund impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat. Domnul Șucu mi-a lăsat o impresie puternică, fiind un om inteligent și principial. Vorbind și cu Daniel, decizia de a veni la Rapid a fost una ușoară. Știu că Rapid este un nume de referință în fotbalul românesc și consider că este o oportunitate extraordinară pentru mine.

Îmi doresc să creez o legătură strânsă cu suporterii, iar acest lucru se va realiza prin obținerea de rezultate pozitive și performanțe notabile. Este responsabilitatea mea să fac acest lucru. Știu că fanii Rapidului sunt foarte pasionați și dedicați clubului, asemănători celor de la Celtic. Obiectivul meu principal este performanța.

Aștept cu nerăbdare să îi întâlnesc pe suporteri și voi face tot posibilul pentru a obține rezultate deosebite cu Rapid,” a declarat Lennon pentru site-ul oficial al clubului, fcrapid.ro.

Acesta a antrenat de-a lungul carierei echipele: Celtic, Bolton Wanderers, Hibernian şi, ultima dată, Omonia.

Fostul căpitan al naționalei Irlandei de Nord a semnat un contract pe două sezoane, valabil până în vara anului 2026.

Subiecte în articol: Neil Lennon Rapid dan sucu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri