Psihiatra Karen Horney, autoarea studiului științific „Personalitatea nevrotică a timpului nostru” (Editura Trei, 2025), a disecat chestiunea: „Nevroticul nu crede în afecțiune, deoarece este ferm convins că nimeni nu l-ar putea iubi cu adevărat. Iar acest sentiment de a fi «de neiubit» constituie adesea o convingere conștientă, imposibil de zdruncinat, indiferent de experiențele reale care demonstrează contrariul. Într-adevăr, sentimentul e luat ca atare în asemenea măsură încât nu deranjează niciodată persoana în mod conștient, dar chiar și când sentimentul este neexprimat, el reprezintă o convingere la fel de nezdruncinat ca și o convingere conștientă. De asemenea, sentimentul de a fi «de neiubit» poate fi mascat de o atitudine de tipul «nu-mi pasă», de obicei dictată de mândrie, ceea ce face și mai dificilă scoaterea sa la suprafață. Convingerea de a fi «de neiubit» este strâns legată de incapacitatea de a iubi. De fapt, este o reflexie conștientă a acestei incapacități”.
Percepții eronate
„O persoană capabilă să nutrească afecțiune autentică pentru ceilalți - mai remarca psihiatra Karen Horney - sigur nu are îndoieli că aceștia pot simți la fel pentru ea. Dacă anxietatea este profundă, orice formă de afecțiune care i se oferă persoanei va fi întâmpinată cu suspiciune și ea va presupune imediat că există motive ascunse în spatele gestului. De exemplu, în psihanaliză, astfel de pacienți tind să creadă că analistul îi ajută numai din ambiție personală sau că remarcile sale apreciative și încurajatoare sunt făcute exclusiv din rațiuni terapeutice. Când i-am oferit o ședință suplimentară în weekend, într-un moment în care era profund tulburată emoțional, o pacientă a considerat gestul meu drept un act de umilire. Afecțiunea exprimată în mod demonstrativ este adesea percepută ca ironie sau provocare. Dacă o femeie atrăgătoare își manifestă deschis afecțiunea față de un bărbat nevrotic, acesta poate interpreta gestul ca pe o tachinare sau chiar ca pe o provocare deliberată, întrucât îi este imposibil să își imagineze că acea femeie ar putea simți ceva autentic pentru el”.
Teama de dependență
Mai mult: „Afecțiunea oferită unei astfel de persoane nu numai că poate fi întâmpinată cu neîncredere, dar poate chiar să îi provoace anxietate autentică. Este ca și cum a ceda în fața afecțiunii ar însemna a fi prins într-o pânză de păianjen sau ca și cum a crede în afecțiune ar însemna a fi luat prin surprindere în timp ce trăiești printre canibali. O persoană nevrotică poate simți teroare veritabilă în momentul în care începe să conștientizeze că i se oferă afecțiune autentică. În cele din urmă, manifestările de afecțiune pot declanșa și teama de dependență”.
Orbirea percepției
Adică? „Dependența emoțională reprezintă un pericol real pentru oricine nu poate trăi fără afecțiunea altora, iar orice lucru care seamănă, fie și vag, cu această posibilitate, poate provoca o luptă disperată împotriva ei. O astfel de persoană trebuie să evite cu orice preț vreun răspuns emoțional pozitiv propriu, deoarece un astfel de răspuns trezește imediat pericolul dependenței. Pentru a evita acest lucru trebuie să își orbească percepția față de bunătatea și sprijinul celorlalți, găsind mereu o modalitate de a respinge orice dovadă de afecțiune și convingându-se, în propriile sentimente, că ceilalți sunt reci, indiferenți sau chiar ostili. Situația creată în acest mod este similară cu cea a unei persoane care moare de foame, dar nu îndrăznește să mănânce de teamă că mâncarea ar putea fi otrăvită”.
Despre Karen Horney
Karen Horney (1885-1952) a fost psihiatră și a desfășurat o activitate de pionierat în domeniul psihanalizei. A explorat rolul jucat de gen în dezvoltarea personalității și a subliniat importanța societății și culturii ca factori cruciali în dezvoltarea personalității normale și patologice. A fost membru fondator al Institutului Psihanalitic din Berlin și a predat la Institutului Psihanalitic din Chicago și la Institutului Psihanalitic din New York. Printre lucrările sale: Autoanaliza și Psihologia femeii, apărute la Editura Trei.
„Convingerea de a fi «de neiubit» este strâns legată de incapacitatea de a iubi. De fapt, este o reflexie conștientă a acestei incapacități”, Karen Horney, psihiatră
„Pentru o persoană anxioasă care, ca mijloc de apărare, caută disperată afecțiunea, șansele de a obține afecțiunea atât de dorită sunt extrem de mici. Însăși situația care creează nevoia împiedică satisfacerea ei”, Karen Horney, psihiatră