Jurnalul.ro Ştiri Politică Nelu Tătaru, despre noul an școlar: Am stabilit reguli pentru toate scenariile

Nelu Tătaru, despre noul an școlar: Am stabilit reguli pentru toate scenariile

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că au fost stabilite regulile pentru toate cele trei scenarii de începere a noului an școlar.

 

"Noi vrem să se înceapă un an şcolar normal, faţă în faţă, cu un copil care să meargă la şcoală, dar dacă acum o săptămână specificam că, din cele 3.200 de localităţi, 2.826 erau într-o zonă verde şi atunci puteam merge la şcoală cu toţi copiii, trebuie să gestionăm mersul la şcoală şi cu capacitatea acestor şcoli de a asigura nişte norme de protecţie şi nişte reguli sanitare. În condiţiile în care vom păstra o evoluţie favorabilă sau rămânem pe un platou, putem să ne gândim să avem cele trei scenarii pe care să le putem aplica la dispoziţia DSP, inspectoratelor şcolare judeţene, comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă adaptată la fiecare unitate, să putem gestiona prezenţa cât mai multor copii la şcoală cu precauţiile pe care le menţionam.

În condiţiile în care fiecare gestionează atât circuite, desfăşurarea orelor, a pauzelor în condiţii normale şi respectând acele reguli, putem spera că vom avea cât mai mulţi copii la începutul anului şcolar. Am stabilit reguli pentru toate scenariile în vederea aplicării acestor proceduri de începere a anului şcolar", a spus Nelu Tătaru la Digi 24.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri