Jurnalul.ro Special Anchete Nepotul Băsescu, asistat de un recidivist în dosarul de 1.000.000 de euro

Nepotul Băsescu, asistat de un recidivist în dosarul de 1.000.000 de euro

de Ion Alexandru    |   

Curtea Constituţională a lovit, ieri, printr-o singură hotărâre, doi membri ai familiei fostului preşedinte Băsescu Traian. Judecătorii constituţionali au respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului din Codul Penal referitoare la traficul de influenţă, ridicată de avocaţii lui Mircea Băsescu încă dinainte de a primi condamnarea definitivă la patru ani închisoare cu executare. Efectul acestei decizii a CCR se va răsfrânge şi asupra fiului lui Mircea Băsescu, Dragoş Băsescu, judecat tot pentru trafic de influenţă şi ai cărui avocaţi au adoptat fix aceeaşi strategie de atacare la Curtea Constituţională a articolului respectiv din Codul Penal. “Jurnalul Naţional” a descoperit amănunte foarte interesante în evoluția din instanţă a dosarului în care este judecat Dragoş Băsescu. Magistraţii au decis să disjungă cercetarea judecătorească a infracţiunilor comise de acesta, Băsescu şi complicele lui urmând să fie judecaţi în dosare separate. Cine este acest complice şi câte persoane a înşelat, printr-o escrocherie imobiliară, urmează să dezvăluim în cele ce urmează.

Ieri s-a năruit ultima încercare a avocaţilor lui Mircea Băsescu de a anula efectele condamnării definitive la patru ani de închisoare pentru “mormanul” de 600.000 de euro primit de la Clanul Bercea, cu promisiunea de a interveni în Justiţie, pentru ca Sandu Anghel să fie eliberat din puşcărie. Magistraţii CCR au respins excepţia de neconstituţionalitate invocată în ceea ce priveşte textul articolului 191, alineat 1, Cod Penal. O excepţie identică a fost invocată şi de Dragoş Băsescu, în dosarul în care este judecat pentru că a cerut unui om de afaceri un milion de euro pentru a interveni pe lângă procurorul DIICOT Remus Jurj Tudoran.

Legea penală a lui Băsescu, neconstituţională pentru frate-său

Înainte de a primi sentinţa definitivă, Mircea Băsescu, prin avocaţii lui, a cerut instanţei de judecată să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu o sintagmă a articolului care incriminează penal traficul de influenţă. Textul atacat sună astfel: “Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea sarcinilor ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”. Avocaţii lui Mircea Băsescu susţineau că sintagma “lasă să creadă că are influenţă” nu respectă Constituţia. Culmea, deşi codurile penale au fost elaborate de unul dintre oamenii apropiaţi ai fostului preşedinte Traian Băsescu, frate al condamnatului Mircea Băsescu, avocaţii au precizat, la momentul ridicării acestei excepţii, că “statul este obligat prin Constituţie şi legile sale să aibă predictibilitate şi probabilitate în momentul elaborării unor legi. Cetăţeanul trebuie să fie conştient de acţiunile sale sau inacţiunile sale, în sensul că o anumită atitudine din partea sa să poată contraveni legii. Expresia este ambiguă şi lasă loc la interpretare şi arbitrariu”.

Excepţia, respinsă de magistraţii CCR

Curtea Constituţională a luat ieri în discuţie această problemă şi a respins, printr-o hotărâre, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 291, alineat 1, Cod Penal. Acest lucru înseamnă nu doar că Mircea Băsescu nu mai poate spera într-o revizuire a hotărârii de condamnare, invocând neconstituţionalitatea legii în baza căreia a fost condamnat, dar şi că fiul său, Dragoş Băsescu, va avea, din punctul de vedere al textului legal, aceeaşi soartă cu tatăl său.

Trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă, Dragoş Băsescu, fiul lui Mircea Băsescu, a cerut, asemenea părintelui său, Tribunalului Bucureşti sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea aceluiaşi paragraf din articolul care incriminează, ca infracţiune, traficul de influenţă. Acest lucru a fost luat în discuţie de completul de cameră preliminară al Tribunalului Bucureşti, în dosarul nr. 17179/3/2016, în data de 19 mai 2016, când magistratul judecător a decis să admită cererea şi să înainteze Curţii Constituţionale încheierea, pentru a decide asupra excepţiei invocate de avocaţii lui Dragoş Băsescu. Dosarul încă nu a intrat pe rolul Curții Constituţionale, însă, cum hotărârile CCR sunt obligatorii şi pentru viitor, cererea lui Dragoş Băsescu va fi, în mod inevitabil, respinsă, având în vedere autoritatea lucrului judecat.

Complicele lui Dragoş Băsescu, ţepar imobiliar

Dragoş Băsescu a fost trimis în judecată, în octombrie 2015, pentru trafic de influenţă. Alături de el, a mai fost trimis în judecată şi un anume Ciprian Nistor, acuzat de complicitate la infracţiunile reţinute în sarcina lui Băsescu. La momentul redactării rechizitoriului, acest complice se afla deja încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, unde execută o condamnare de opt ani de închisoare pentru înşelăciune şi fals.

Ciprian Nistor a fost trimis în judecată de DNA, în luma martie a anului 2010, alături de alte şase persoane, printre care şi un fost comisar în cadrul Gărzii Financiare Timiş, într-un dosar privind o înşelăciune imobiliară de peste trei milioane de euro, având un număr de peste 100 de persoane vătămate. Nistor avea, la momentul comiterii acestor fapte, calitatea de asociat la SC Radisson Invest SRL (fostă Cerebrity Invest) şi SC Radisson Investment Group SRL, fiind acuzat de înleşăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals în declaraţii şi dare de mită. Liderul grupării, Andreas Nadasdy, este cel care controlează o reţea de societăţi comerciale compuse din Radisson Invest, Celebrity Group, Radisosn Investment Group şi Flat Invest. Un alt asociat al lui Nistor şi Nadasdy, Dumitru Cojocariu, împreună cu fostul şef al Gărzii Financiare Timiş, Ionel Gheorghe Olari, fiul acestuia, Răzvan Ionuţ Olari, şi alte două persoane, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Procurorii susțin că, în perioada februarie 2005 - ianuarie 2008, Nadasdy, Nistor şi Cojocariu au pretins că sunt dezvoltatori imobiliari şi au indus în eroare un număr mare de persoane cu prilejul încheierii şi executării a 109 contracte privind construcţia şi vânzarea unor apartamente în Timişoara, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.963.827 euro. Banii reprezentau sumele încasate cu titlu de plată integrală sau avans din preţul de vânzare-cumpărare al locuinţelor contractate de părţile vătămate. Mai mult, în anul 2005, Andreas Nadasdy, prin Celebrity Group SRL, a utilizat acelaşi mecanism pentru a escroca şapte persoane care au contractat apartamenre în Timişoara, prejudiciul aici fiind de încă 109.700 de euro. Trei ani mai târziu, acelaşi Nadasdy, împreună cu Ciprian Nistor şi Dumitru Cojocariu, prin intermediul societății Flat Invest STL, au utilizat mijloace frauduloase, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, ţepuind alte două persoane cu 25.000 de euro într-un contract de construire şi vânzare a unui apartament în Bucureşti.

Comisarul de la Garda Financiară a fost achitat

O altă acuzaţie reţinută în rechizitoriu este aceea că, în perioada 2006-2007, comisarul-şef al Gărzii Financiare Timiş, Ionel Gheorghe Olari, a primit de la Ciprian Nistor, în mod direct, dar şi prin intermediul fiului său, Răzvan Ionuţ Olari, foloase în sumă totală de 54.890 lei, reprezentând contravaloarea unor excursii în Franţa şi Thailanda. Sumele au fost eşalonate astfel: 38.500 lei în baza unui contract fictiv de publicitate, iar restul cash. În schimbul acestor “atenţii”, Olari este acuzat că nu a verificat activitatea desfăşurată de societăţile Radisson Investment Group şi Radisson Building şi că nu a aplicat sancţiuni reprezentanţilor acestor firme. În cele din urmă, Olari, tatăl şi fiul, au fost achitaţi de instanţă.

Ciprian Nistor, condamnat definitiv la opt ani de închisoare

În momentul în care Ciprian Nistor îl ajuta pe Dragoş Băsescu să şantajeze un om de faceri cu un milion de euro, acesta era deja condamnat la închisoare. Mai mult, el suferise, aşa cum reiese din actele procurorilor, alte două condamnări anterioare la pedepse cu închisoarea, amănunt pe care l-a omis atunci când a declarat, la Registrul Comerţului, faptul că nu are antecedente penale. Minciunile, stipulate în documente oficiale, au fost folosite pentru ca Nistor să capete calitatea de asociat în cinci societăţi comerciale controlate de Andreas Nadasdy. În 2 august 2013, Tribunalul Bucureşti a decis să-l condamne pe Andreas Nadasdy la opt ani de puşcărie, iar pe Ciprian Nistor la zece ani. La apel, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să-i micşoreze pedeapsa lui Ciprian Nistor la opt ani închisoare şi, împreună cu Nadasdy, trebuie să plătească părţilor vătămate suma de 165.453 euro şi 91.891,23 lei.

Cei doi au formulat căi de atac extraordinare împotriva acestei sentinţe. În 30 mai 2016, tribunalul Bucureşti a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă. Apelul, în acest dosar, se va judeca în 26 septembrie.

În 4 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, de asemenea, ca inadmisibil recursul în casaţie formulat de cei doi.

Întâlnirea nepotului Băsescu la Spa-ul lui Pescariu, intermediată de Nistor

Aflat încă în libertate, în martie 2014, Ciprian Nistor l-a contactat pe omul de afaceri Sandu Staicu, pentru a-l anunţa că Dragoş Băsescu vrea să-l întâlnească. Staicu fusese reţinut de procurorul DIICOT Remus Jurj Tudoran, într-un dosar de spălare de bani, însă Înalta Curte a respins cererea de arestare. În urma discuţiei cu Nistor, Staicu s-a întâlnit cu Dragoş Băsescu în vestiarul clubului lui Dinu Pescariu, unde nepotul fostului preşedinte l-a invitat într-o saună, i-a arătat o listă cu mai multe firme aflate la dosarul instrumentat de DIICOT, cerându-i 500.000 de euro ca să nu fie arestat şi alte 500.000 de euro ca să primească o sentinţă favorabilă în instanţă. Omul de afaceri a refuzat oferta, inclusiv cea a eşalonării plăţilor pe o perioadă de doi ani şi încheierea unui contract de consultanţă cu o companie internaţională. Nu a fost impresionat nici măcar de faptul că Dragoş Băsescu a amintit numele procurorului DIICOT în discuţia avută. Mai mult, Staicu i-a denunţat pe Băsescu şi Nistor la DNA, care a dispus instituirea controlului judiciar pe o cauţiune de 10.000 de lei asupra primului, în timp ce al doilea deja fusese arestat în cauza privind înşelăciunile imobiliare. În 20 aprilie 2015, nepotul lui Traian Băsescu a fost trimis în judecată.

Băsescu, disjuns din dosarul-mamă. Complicele a primit deja sentinţa

Spectaculos este faptul că, deşi DNA i-a trimis împreună în judecată pe Dragoş Băsescu şi Ciprian Nistor, Tribunalul Bucureşti a hotărât, la data de 5 mai 2016, să-l condamne, pe fond, doar pe Ciprian Nistor. Acesta a primit o condamnare de trei ani închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă, instanţa luând act că acesta se află deja arestat într-o altă cauză. În ceea ce-l priveşte pe Dragoş Băsescu, cauza lui a fost disjunsă de aceeaşi instanţă, acordând un termen de judecată nou. Judecătorul şi-a motivat această decizie în baza articolului 46 din Codul de Procedură Penală, care prevede faptul că “pentru motive temeinice privind o mai bună desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau a unora dintre fapte”. Atât condamnarea lui Nistor, cât şi disjungerea au fost atacate cu apel. Curtea de Apel Bucureşti a luat în discuţie calea de atac în 16 iunie, dispunând amânarea judecăţii pentru 14 iulie 2016.

Ca-n filmele cu mafioţi

Înainte de a-i propune omului de afaceri Sandu Staicu “afacerea” de un milion de euro, pentru a-l scăpa de dosarul de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DICOT), Dragoş Băsescu s-a asigurat că interlocutorul nu este “cablat” cu tehnică de înregistrare. În acest sens, spun procurorii, acesta i-a înmânat denunţătorului un slip de baie, după care l-a invitat în cabina de saună, unde au avut loc negocierile. Tot acolo, denunţătorului i-au fost prezentate și documentele din dosar. La toată discuţia a fost prezent şi complicele lui DragoşBăsescu, Ciprian Nistor.

16 iunie, ziua în care primul membru al familiei Băsescu a primit închisoare

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa l-au condamnat pe Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care acesta a fost acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel.

Decizia este definitivă, iar Mircea Băsescu s-a predat, câteva ore mai târziu, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, de unde a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Aici, el va rămâne aproximativ patru luni, pentru că din pedeapsă se va scădea perioada arestului preventiv şi a arestului la domiciliu şi va beneficia de prevederile legii privind eliberarea condiţionată a persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani. Judecătorii au menţinut, în acelaşi dosar, decizia Tribunalului Constanţa în cazul lui Marian Căpăţână şi l-au condamnat pe acesta la trei ani de închisoare. Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 265.000 de euro de la Marian Căpăţînă, dar şi ridicarea sechestrului instituit pe bunurile lui Mircea Băsescu.

Excepţia de neconstituţionalitate a articolului care incriminează traficul de influenţă, invocată de avocaţii lui Mircea Băsescu, a fost respinsă de Curtea Constituţională. În luna mai, şi avocaţii lui Dragoş Băsescu au ridicat aceeaşi excepţie, iar instanţa de judecată a admis-o.

Complicele lui Dragoş Băsescu, în dosarul privind traficul de influenţă de un milion de euro, este un recidivist, cu trei condamnări penale la activ. Ciprian Nistor, membru al unei reţele de escrocherii imobiliare, a fost condamnat, ultima dată, la opt ani de închisoare într-o speţă privind înşelăciuni de trei milioane de euro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri