„Pe 16 Decembrie 1989, la Timișoara, a avut loc protestul decisiv împotriva comunismului în România. Fără Timișoara, nu ar fi fost posibilă căderea unui sistem care a ucis oameni, nu doar în România, ci în toată regiunea noastră. Represiunea de la Timișoara a expus în fața lumii întregi ferocitatea unui regim cuprins de frica de a nu pierde puterea. Acțiunea aducerii la crematoriul din București a cadavrelor timișorenilor uciși, arderea lor în timpul nopții și deversarea cenușii la canal a arătat dimensiunea disprețului pe care regimul comunist îl avea față de oamenii liberi”, a postat liderul liberal pe Facebook.
„Eroilor de la Timișoara le datorăm recunoştință, curajul și sacrificiul lor fiind fundamentele pe care s-a clădit România liberă și democratică de astăzi”, adaugă Ciucă.
(sursa: Mediafax)