Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan, despre înscrierea lui Cioloș în USR: Nu se pune problema de a negocia vreo funcţie

Nicușor Dan, despre înscrierea lui Cioloș în USR: Nu se pune problema de a negocia vreo funcţie

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă, la Arad, că în opinia sa fostul prim-ministru Dacian Cioloş s-ar putea înscrie oricând în USR, el încadrându-se în criteriile prevăzute în statutul partidului pentru a fi admis. Potrivit acestuia, în partid există dorinţa majoritară ca el să devină membru al USR, dar trebuie ca Cioloş să îşi dorească acest lucru. 'În momentul acesta, decizia se află la Dacian Cioloş. Uşa partidului este deschisă atât pentru fostul premier, cum este deschisă pentru orice persoană care doreşte să se înscrie în USR şi îndeplineşte criteriile pentru a fi admis', a mai spus Nicuşor Dan. 

Pe de altă parte, liderul USR a precizat că dacă Dacian Cioloş se va decide să se alăture USR nu înseamnă că i se va oferi automat o funcţie de conducere în partid. 'În USR, noi acţionăm conform statutului. Iar conform statutului orice membru al USR poate să candideze pentru o funcţie în partid. Nu se pune problema de a negocia vreo funcţie', a adăugat preşedintele USR, citează Agerpres.

Nicuşor Dan a luat parte sâmbătă, la invitaţia celor doi parlamentari USR arădeni, senatorul Adrian Wiener şi deputatul Sergiu Vlad, la forumul pe teme de agricultură intitulat 'EuroAgrAr'. Alături de liderul partidului s-au aflat şi senatorul Gheorghe Marussi, precum şi deputaţii Cristian Ghinea şi Adrian Claudiu Prisnel, membrii în Comisiile pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală din cele două camere. 'Am venit la Arad pentru că în şi în acest judeţ sunt fermieri care dezvoltă prin activitatea lor România. Ei au probleme, iar USR şi-a propus să îi ajute să le rezolve, prin mecanismele pe care le are', a declarat Nicuşor Dan. 

Subiecte în articol: nicusor dan usr dacian ciolos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri