Jurnalul.ro Special Nicușor Dan, „stăpânul dosarelor”. Președintele se face scut pentru Oana Gheorghiu în fața unei eventuale anchete penale

Nicușor Dan, „stăpânul dosarelor”. Președintele se face scut pentru Oana Gheorghiu în fața unei eventuale anchete penale

de Ion Alexandru    |   

Gest fără precedent, de la Palatul Cotroceni: președintele României refuză în avans ridicarea imunității unui membru al Guvernului, pentru a putea fi cercetat de procurori

Afirmație de o gravitate fără precedent făcută de la cel mai înalt nivel. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, un președinte al României anunță, în avans, că, dacă va fi solicitat de Parchetul General, va refuza să avizeze începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Guvernului. Declarația îi aparține lui Nicușor Dan și vine în contextul în care CSM a anunțat că a depus la organele abilitate o plângere penală împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu, pentru incitare la ură și la discriminare. Președintele României s-a erijat în judecător și a susținut că nu există nicio faptă penală de care poate fi acuzată Oana Gheorghiu, înainte ca sesizarea să fie înaintată Parchetului General și înainte ca procurorul general să inițieze sau nu o solicitare în vederea ridicării imunității ministeriale a acesteia.

Președintele României, Nicușor Dan, anunță că va face exact ceea ce, ca activist și ca politician din opoziție, în ultimii ani, a înfierat cu desăvârșire. Anume, că se va face scut pentru un membru al Guvernului în fața justiției, asigurându-i acestuia imunitate în avans față de o cerere de anchetare penală. 

Ieri, șeful statului a anunțat că nu va semna, în eventualitatea în care Parchetul General i-o va solicita, cererea de încuviințarea urmăririi penale față de vicepremierul Oana Gheorghiu, ca urmare a sesizării penale formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii. „Nu poți fi urmărit penal pentru o opinie”, a declarat Nicușor Dan, care a catalogat, totuși, afirmațiile Oanei Gheorghiu care au condus la această reacție a CSM ca fiind „nefericite”.

Vicepremierul #rezist din Guvernul României a comparat, într-un interviu televizat, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor cu un „Caritas”, sugerând, totodată, că plata acestor pensii se face cu bani luați de la gura copiilor. Concret, Oana Gheorghiu a afirmat că „eu le-aș transmite magistraților un mesaj. Le-aș spune că înțeleg. E foarte greu să renunți la un lucru care ți s-a dat. Este foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani, de asta și, dintr-o dată, să ți se spună că nu-l mai ai. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru. Ei au fost prinși într-un Caritas, care nu putea să dureze la nesfârșit și oamenii care sunt pragmatici și raționali ar trebui să înțeleagă asta. România nu își permite să mai plătească acești bani, nu-și permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum. Iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentințe, ei îi iau de undeva și îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând”.

 

Vicepremierul, acuzat de atac la adresa puterii judecătorești

CSM a condamnat ferm aceste declarații, pe care le cataloghează ca fiind de natură a încălca în mod populist și iresponsabil independența justiției și statutul magistraților. „Afirmațiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoțional, cu referire la fondurile alocate pentru minori afectați de patologii grave și comparația între situația acestora și garanțiile financiare ale independenței justiției nu pot fi simple opinii personale, atunci când  provin de la un reprezentant al puterii executive. Astfel de afirmații reprezintă atacuri la adresa unei puteri constituționale care alimentează un discurs periculos ce incită la ură și discriminare menit să antagonizeze societatea față de corpul magistraților”, arată Consiliul.

Mai mult, CSM subliniază că puterea executivă, reprezentată de Guvern, „are obligația, într-un stat de drept, să consolideze justiția, nu să o discrediteze, și să colaboreze instituțional în mod loial cu puterea judecătorească pentru bunul mers al societății”. Motiv pentru care, „în raport cu declarațiile doamnei vicepremier, față de conținutul concret și efectele acestora în plan social la adresa imaginii și prestigiului justiției, CSM a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, prevăzută de dispozițiile articolului 369 din Codul penal”.

Conform acestor prevederi, „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

 

Fost judecător: „Penalii noștri sunt buni, doar penalii lor sunt golani”

Potrivit Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, numai Camera Deputaților, Senatul și președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Iar, conform articolului 109 din Constituție, în cazul vicepremierului Oana Gheorghiu, care nu deține și calitatea de parlamentar, urmărirea penală poate fi cerută, la solicitarea PÎCCJ, doar de către președintele României. Constituția mai prevede că, dacă s-a cerut urmărirea penală, președintele României poate dispune chiar suspendarea respectivului ministru din funcție.

Nicușor Dan își încalcă, însă, propriile principii legate de imunitate, dar se antepronunță cu privire la existența sau la inexistența vreunei fapte penale în ceea ce o privește pe Oana Gheorghiu. Acest lucru este remarcat și de Adrian Toni Neacșu, avocat, fost judecător și ex-membru al CSM. Acesta precizează că „Nicușor Dan face zid împotriva justiției, blochează eventualele anchete. Până mai ieri, înjura că PSD își protejează penalii și nu lasă justiția să ancheteze. Penalii noștri sunt buni și să-i salvăm de justiție, doar ai lor sunt golani. (…) Nicușor Dan ar trebui măcar să citească Legea nr. 115/1999, care, la articolul 16, arată că președintele nu ia decizia unilateral și nu se poate antepronunța. Trebuie să întocmească o comisie din 5 experți care să analizeze independent sesizarea și să facă propuneri tehnice. Pentru că, altfel, nu înseamnă decât că membrii Guvernului nu sunt ca toți muritorii, au imunitate absolută. Abia aștept să văd ce părere are Comisia Europeană în cadrul monitorizării pe statul de drept și, mai ales, ce impact va avea blocarea politică a anchetelor penale în cadrul procesului nostru de aderare la OCDE”.

 

Culmea politicii. Liderul PSD are aceeași părere cu șeful statului

Asemenea lui Nicușor Dan, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, ieri, că declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu se înscriu în registrul declarațiilor politice populiste și iresponsabile, însă populismul nu se sancționează penal în România.

„De aceea, consider drept o reacție exagerată demersul CSM. Orice om politic are dreptul la opinie indiferent că este la putere sau în opoziție. Pe de altă parte, îmi doresc ca, de această dată, să ajungem rapid la o formă a legii care să fie constituțională. Dincolo de retorica politică, acesta a fost mereu obiectivul PSD: să îndeplinim jalonul și să atragem banii din PNRR, în loc să creștem taxe. Trebuie să depășim tensiunile și nivelul declarațiilor politice și să demonstrăm maturitate politică, nu orgolii. Răspunderea este mare: nu ne putem juca cu astfel de subiecte, chiar dacă unii cred că acest lucru este aplaudat pe rețelele de socializare”, a afirmat președintele proaspăt ales al Partidului Social Democrat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri