Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan propune o plată eşalonată, pe trei ani, a stimulentelor datorate persoanelor adulte cu dizabilităţi

Nicuşor Dan propune o plată eşalonată, pe trei ani, a stimulentelor datorate persoanelor adulte cu dizabilităţi

de Redacția Jurnalul    |   

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat vineri că proiectul de buget pentru 2024 prevede plata a 750 de lei pe lună pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.

El a menţionat că în ultimii trei ani PMB a acordat doar 250 de lei/lună persoanelor adulte cu dizabilităţi, faţă de suma de 500 de lei prevăzută în hotărârea Consiliului General. Nicuşor Dan propune ca în următorii trei ani aceste persoane să beneficieze de o sumă lunară de 750 de lei, pentru a recupera restanţele.

"Aşa cum este făcut proiectul de buget pe 2024, suma pentru persoanele adulte cu dizabilităţi este prevăzută astfel încât, începând cu luna martie, ei să primească 750 de lei pe persoană. Noi, timp de trei ani, am plătit 250 de lei, în loc de 500, cum prevede hotărârea de Consiliu. Trei ani de acum încolo - evident, cu voinţa Consiliului - să plătim 750 de lei, astfel încât să ne achităm de obligaţiile pe care CGMB şi le-a asumat", a spus Nicuşor Dan, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului General al Capitalei.

Consilierul general Constantin Hazarian (PNL) a declarat că, potrivit informaţiilor sale, unele persoane cu dizabilităţi au dat în judecată Primăria Capitalei pentru faptul că nu le-au fost plătite integral stimulentele, iar o parte dintre aceste persoane au şi câştigat în instanţă. Potrivit consilierului general, datoriile PMB către persoanele cu dizabilităţi ar însuma 300-400 de milioane de lei. El l-a criticat pe Nicuşor Dan pentru faptul că lasă "viitorului primar" datoria de a achita aceste plăţi restante.

"Practic, ce nu aţi plătit timp de trei ani, începeţi acum să plătiţi un pic în plus, lăsând şi în următorii trei ani să se plătească", a spus el.

Pe acelaşi subiect a luat cuvântul şi un cetăţean participant la şedinţă, care a acuzat USR şi PNL că au susţinut în ultimii trei ani "un buget ilegal", în contextul în care pentru DGASMB au fost alocaţi doar 300 de milioane de lei, insuficienţi pentru plata integrală a stimulentelor destinate persoanelor cu dizabilităţi.

"Încălcarea legislaţiei primare înseamnă abuz în serviciu. Chiar dacă unii dintre dumneavoastră vă veţi ascunde sub cupola Consiliului General, asta nu vă va scuti în viitor de anumite răspunderi. (...) Celor de la PSD să le fie ruşine că au tăcut şi nu au urmat căile legale, să vă anuleze bugetele. Trebuie să meargă acum oamenii în instanţă. Şi sunt procese câştigate. Domnule primar, cine va plăti inflaţia pe care instanţa o acordă pentru neplata la timp a stimulentului? Există hotărâre - e adevărat, e nedefinitivă - e în recurs la Curtea de Apel", a spus Cătălin Mosgoreanu.

Subiecte în articol: nicusor dan stimulente dizabilitati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri