Jurnalul.ro Ştiri Externe Nicușor Dan, ironic la adresa liderului de la Kremlin: Putin nu poate fi luat în serios!

Nicușor Dan, ironic la adresa liderului de la Kremlin: Putin nu poate fi luat în serios!

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Nicușor Dan a afirmat că declarațiile lui Vladimir Putin nu pot fi considerate credibile, amintind că acesta a negat anterior intenția de a invada Ucraina. Șeful statului a subliniat că, în ciuda discursului despre pace, Rusia continuă războiul, iar Europa trebuie să rămână pregătită.

Declarațiile au fost făcute în contextul vizitei președintelui polonez Karol Nawrocki, în sfera discuțiilor despre securitatea regională, războiul din Ucraina și cooperarea militară, inclusiv în ceea ce privește producția de drone.

Vizavi de afirmația liderului de la Kremlin, potrivit căruia războiul din Ucraina se apropie de final, președintele României a spus că situația de pe front este mai favorabilă Ucrainei în 2026, dar a avertizat că strategiile militare ale Rusiei nu indică o intenție reală de pace, motiv pentru care România își consolidează capacitățile în cadrul NATO, UE și al parteneriatelor regionale.

„Despre ce a spus Vladimir Putin, cred că nu trebuie să-l luăm foarte în serios. Vă aduc aminte că el a spus, de exemplu, că nu va invada Ucraina. Totuși, avem un război în Ucraina. Într-adevăr, în 2026, poziția pe front a Ucrainei este mai bună decât în anii anteriori.

Chiar Volodimir Zelenski a spus recent, în Consiliul European, că pe teren Ucraina a câștigat mai mult decât a pierdut în cursul anului 2026. De aceea, situația economică a Rusiei nu este cea mai favorabilă. Cu toate acestea, am văzut în ultimele zile că Rusia a continuat războiul, chiar dacă a declarat că își dorește încetarea focului.

Trebuie, așadar, să fim pregătiți. Toate documentele de strategie militară ale Rusiei din ultimii ani nu indică, în niciun fel, o dorință reală de pace pe continentul european.

De aceea, ne pregătim atât în format bilateral, cât și în format B9, în interiorul NATO și al Uniunii Europene. Aș adăuga și războiul hibrid pe care îl vedem fiecare dintre noi, care nu oferă niciun semn că Rusia își dorește pace și stabilitate în Europa.

În ceea ce privește producția de drone, nu împărtășesc scepticismul dumneavoastră. O parte din programul SAFE este dedicată acestui parteneriat între România și Ucraina și, pentru că există finanțare, sunt convins că vom reuși să dezvoltăm și producția.

Acest domeniu este, însă, într-o continuă evoluție, așa cum a demonstrat războiul. Este un domeniu tehnologic în care nu poți anticipa ce se va întâmpla peste doi ani, iar acest tip de colaborare industrială și militară cu Polonia este extrem de util”, a declarat Nicușor Dan.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: nicusor dan putin declaratii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri