Sistemul dual ar putea salva multe instituții de învățământ superior, oferindu-le studenților posibilitatea de a obține burse și locuri de muncă de la partenerii din mediul privat care sunt interesați să-și formeze profesioniști în universitățile din România. Înscrierile ar trebui să înceapă din luna iulie.
Învățământul superior presupune o metodă de predare în care studenţii învaţă simultan cunoştinţe teoretice şi practice, combinând instruirea tradiţională în clasă cu experienţa practică, din lumea reală, urmând să ofere o mai bună pregătire pentru forţa de muncă, dar și profesioniști pe care să-i preia imediat companiile interesate de această forță de muncă.
Noua lege a învățământului universitar a inclus aceste noi programe care se vor dezvolta având la bază consorții de învățământ superior dual, create la inițiativa operatorilor economici, incluzând structuri asociative precum camere de comerţ, asociaţii patronale de ramură, clustere în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică. Operatorii economici vor asigura pregătirea practică și pot acorda burse, cel puțin egale cu cele de la stat.
Anul acesta, universitățile ar fi trebuit să depună documentația pentru a primi acreditări de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), astfel încât să lanseze ofertele de studii pentru înscrierea la facultate, din luna iulie, dar multe dintre ele nu s-au putut organiza până acum, neavând metodologia în baza căreia ar putea crea noile programe de studiu. Procesul de finalizare a metodologiei a întârziat, fiind pusă abia ieri în dezbatere publică, după aprobarea cifrelor de școlarizare pentru 2024-2025, în ședința de Guvern de luni – și aceasta având o întârziere de o săptămână.
Solicitările pot fi depuse în luna iunie
Chiar și în aceste condiții, reprezentanții ARACIS spun că este timp suficient pentru depunerea solicitărilor și obținerea acreditărilor, pentru a se începe programele în următorul an universitar (2024-2025).
„ARACIS nu a întârziat. Pe 10 mai a apărut metodologia în Monitorul Oficial, de astăzi (marți, 21 mai – n.r.) a intrat în dezbatere publică, apoi va fi publicată. În momentul în care primim solicitările pentru acreditarea programelor de studii pentru învățământ dual, de la universități, vom face vizitele pentru acreditare. Este timp suficient, dar până nu apare cadrul legal în Monitorul Oficial, nu se pot primi solicitările din partea universităților”, a explicat, pentru Jurnalul, Teodor-Ioan Trașcă, vicepreședinte ARACIS. Procedura ar mai dura două săptămâni, dar s-ar putea depune documentația în luna iunie, astfel încât să se poată scoate locurile la concurs în iulie.
Rectorii spun că e prea târziu
Nu de aceeași părere sunt rectorii, care spun că nu aveau cum să facă aceste programe, în lipsa metodologiei. „Suntem în proces de construcție și acreditare a programelor de învățământ dual, dar nu pot fi lansate în acest an, din cauza duratei procesului de acreditare. Nu știu dacă este vreo universitate care îl poate lansa în această toamnă. Standardele pentru învățământul dual universitar au fost aprobate chiar aseară (luni, 20 mai – n.r.) de Consiliul General ARACIS”, a explicat, pentru Jurnalul, Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, fost ministru al Educației.
Același lucru spune și Valentin Popa, președintele senatului Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, fost rector. „Dacă se făcea la timp metodologia, cu criteriile specifice de autorizare, puteam face dosarele, dar până acum nu a făcut nimeni aceste programe. Anul acesta e greu de spus dacă se va mai putea organiza învățământul dual. Încă nu este foarte clar cum trebuie să fie întocmit dosarul pentru acreditare”, a explicat, pentru Jurnalul, fostul rector al universității din Suceava.
Studenții vor munci la patroni
În forma duală, 50% din activitatea universitară se va face prin muncă, iar studenții vor primi burse de la operatorii economici la care vor face partea practică. Sunt și întrebări cu privire la modalitățile de plată, pentru că în România funcționează, teoretic, învățământul preuniversitar dual, de peste 10 ani, dar au fost foarte multe probleme cu acesta, fie ale elevilor care s-au considerat folosiți de angajatori care vor muncă multă și neplătită, fie ale operatorilor economici care au spus că au investit zeci de mii de euro în acest program, dar elevii nu au vrut să presteze munca pentru care au fost înscriși în programele de învățământ dual și nu au vrut să se angajeze după absolvire.
Același lucru s-ar putea repeta în forma universitară a învățământului dual. Pentru sistemul universitar, legea prevede doar posibilitatea de acordare a burselor care pot fi de 200 de lei pe lună, iar studenții ar trebui să muncească efectiv, pentru acești bani, jumătate din timpul prevăzut pentru studiu.
Aceste aspecte se vor regla în practică, acolo unde partenerii universităților vor putea decide cum doresc să-și formeze forța de muncă, fiind în avantajul lor să pregătească și să angajeze, ulterior, studenții înscriși în aceste programe de studiu.
Marele avantaj al introducerii învățământului universitar dual este, de fapt, posibilitatea de finanțare, prin PNRR, a unor noi campusuri dedicate acestui model de învățare. Până acum au fost semnate mai multe astfel de contracte, de peste 20 de milioane de euro fiecare, care-i avantajează și pe primarii incluși în proiecte, chiar înainte de alegerile locale.