Jurnalul.ro Ştiri Social O nouă platformă online dedicată pacienților cu scleroză multiplă

O nouă platformă online dedicată pacienților cu scleroză multiplă

de Monica Cosac    |   

Un nou site - www.msresistance.ro - care se adresează tuturor pacienților din România care suferă de scleroză multiplă (SM), precum și persoanelor din comunitatea acestora, care își doresc să fie informate cu privire la această afecțiune neurologică, a fost lansat recent. Ce alimente sunt recomandate și care sunt cele care ar trebui evitate, dacă și cum anume influențează exercițiile fizice simptomele – sunt doar câteva dintre informațiile care îi vor ajuta pe pacienţii cu scleroză multiplă să păstreze controlul asupra bolii.

Scleroza multiplă este o boală inflamatorie cronică şi progresivă a sistemului nervos central, pentru care, în prezent, nu există vindecare. Poate afecta aproape fiecare parte a corpului şi a sistemului nervos, însă cele mai afectate sunt: creierul, măduva spinării și nervii optici.

Evoluţia bolii şi simptomele acesteia variază de la o persoană la alta, dar, cel mai frecvent, pacienții cu SM pot experimenta simptome precum: oboseala, dificultăţi de mers şi de vedere, probleme cu somnul sau depresie.

Diagnostichată de obicei între vârstele de 20 şi 40 de ani, scleroza multiplă este principala cauză de dizabilitate non traumatică la persoanele tinere şi este de două ori mai frecventă la femei decât la bărbați.

Medicii spun că este important ca pacienţii să rămână informaţi cu privire la progresele ştiinţei din spatele SM, de la testele efectuate la diagnosticare, până la alimentele și exercițiile fizice potrivite sau pentru a afla cât de importantă este monitorizarea simptomelor.

Informații utile pentru păstrarea independenţei cât mai mult timp

Înțelegerea motivelor pentru care simptomele diferă atât de mult și identificarea măsurilor ce pot fi luate pentru a reduce impactul SM asupra vieții sunt esențiale. De aceea informaţiile din www.msresistance.ro sunt menite să ajute pacienţii să îşi păstreze independenţa cât mai mult timp şi să poată să ducă un stil de viaţă împlinit.

Site-ul conţine sfaturi despre exerciţii fizice şi beneficiile acestora, alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos, precum şi modalități de protejare a sănătăţii psihice, care să ajute pacienţii să păstreze controlul asupra bolii.

„Scleroza Multiplă este o afecţiune complexă, cu manifestări clinice diverse. În ultimii ani s-au făcut multe progrese legate nu numai de înţelegerea mecanismelor de apariţie a bolii (deşi cauza nu este cunoscută încă) dar şi în dezvoltarea unor noi molecule pentru tratamentul de fond al acesteia.

Diagnosticul precoce şi iniţierea terapiei cât mai curând posibil sunt deziderate posibil de realizat, pentru ţinerea sub control a bolii şi întârzierea progresiei dizabilităţii. În echipa terapeutică, pacientul şi medicul trebuie să ia împreună decizia optimă de tratament, ținând cont de forma de boală, factorii de prognostic dar şi de aspectele socio-profesionale şi individuale ale fiecărui pacient, pentru limitarea impactului fizic şi psihic al acestei afecţiuni, cu menţinerea calităţii vieţii în condiţii cât mai bune, cu limitarea gradelor de dependenţă care se pot instala în timp.”, spune dr. Irene Davidescu, medic primar neurologie.

În România, potrivit statisticilor oficiale, 5.160 de  pacienţi cu Scleroză Multiplă se aflau sub tratament în 2022, prin Programul naţional de tratament al bolilor neurologice.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri