Jurnalul.ro Sport Sporturi Novak Djokovic, victorie prin abandon la revenirea sa în SUA

Novak Djokovic, victorie prin abandon la revenirea sa în SUA

Novak Djokovic a revenit cu o primă victorie facilă în competițiile americane, după o absență de doi ani. Adversarul său din turul doi, Alejandro Davidovich Fokina, a fost nevoit să se retragă după ce a cedat primul set cu 6-4, joi, la Cincinnati Open.

Djokovic nu a mai concurat în Statele Unite de la finala U.S. Open din 2021 și, ulterior, i s-a refuzat intrarea în țară pentru că nu este vaccinat împotriva COVID-19.

Cu toate că a câștigat primul set, a avut nevoie totuși de 46 de minute, într-un joc în care adversarul său i-a pus probleme, având chiar mingi de break.

Davidovich Fokina a luat un time-out medical în afara terenului pentru o problemă în partea inferioară a spatelui, în momentul în care era condus cu 3-4, iar când a revenit, a continuat să aibă probleme, mișcarea sa fiind vizibil limitată. A cedat apoi un break la zero și părea că Djokovic va închide setul pe propriul serviciu, însă acesta a servit neglijent și spaniolul a făcut rebreak.

Sârbul s-a mobilizat apoi și a închis în cele din urmă setul cu un nou break.

Ulterior, în primul game al setului secund, Davidovich Fokina a făcut un pas care i-a agravat și mai mult accidentarea la spate și, la scurt timp după aceea, a anunțat că se retrage.

"Este grozav pentru mine să pot reveni pe teren și să câștig un meci, dar, evident, emoțiile sunt amestecate ținând cont de modul în care s-a terminat", a declarat Djokovic după meci.

"Cu toate acestea, sper că pot să îmi construiesc forma de la o zi la alta și să avansez în turneu ridicându-mi nivelul."

În continuare, Djokovic îl va întâlni pe Gael Monfils, care l-a învins pe Alex de Minaur în două seturi mai devreme în cursul zilei.

"Este un tip extraordinar, o persoană pe care o respect cu adevărat și pe care o apreciez foarte mult ca om", a declarat Djokovic, care deține un record neverosimil de 18-0 împotriva francezului.

"El aduce atât de multă bucurie fanilor, atât de mult divertisment. Este unul dintre cei mai carismatici jucători pe care i-am avut în ultimele două decenii în circuit și joacă mai bine ca niciodată."

Alte rezultate înregistrate la Cincinnati

Anterior, sârbul Dusan Lajovic l-a învins pe numărul șase mondial Jannik Sinner cu 6-4, 7-6(4) și a ajuns în turul al treilea.

Lajovic, aflat pe locul 66 în clasament, a reușit 20 de lovituri câștigătoare cu o prestație încrezătoare, reușind să obțină a patra victorie în fața unui jucător din top 10 în acest an. El urmează să-l înfrunte pe americanul Taylor Fritz, care l-a învins confortabil pe italianul Lorenzo Sonego cu 6-4, 7-6(1).

"Evident că știam că va fi greu, pentru că ori de câte ori joci împotriva cuiva care este în mare formă și are multă încredere, joacă bine în momentele importante", a declarat Lajovic.

Fostul campion și al treilea favorit, Daniil Medvedev, a trecut cu 6-3, 6-2 de italianul Lorenzo Musetti, reușind câte două break-uri în fiecare set și câștigând 82% din primele sale puncte de serviciu, într-o victorie rapidă, de doar 77 de minute.

Finalistul de la Australian Open, Stefanos Tsitsipas l-a învins pe americanul Blake Shelton cu 7-6(3), 7-6(2) și a stabilit o întâlnire cu polonezul Hubert Hurkacz, care l-a scos din cursă pe deținătorul trofeului Borna Coric.

"Nu am jucat multe raliuri astăzi, ceea ce a făcut dificil să intrăm în ritm", a declarat Tsitsipas, citat de Reuters. "A servit mult astăzi, nu mi-a dat prea mult de lucru și a trebuit să rezist, să îmi aștept șansele".

În ultimul meci al zilei, veteranul elvețian Stan Wawrinka l-a învins pe americanul Frances Tiafoe, cap de serie numărul 16, cu 6-3, 6-4.

Wawrinka, în vârstă de 38 de ani, a avut o prestație precisă și a obținut a 27 victorie a sezonului cu un as, la minge de meci.

Pentru triplul campion de Grand Slam urmează o întâlnire în premieră cu Max Purcell, după ce australianul l-a învins pe Casper Ruud, al treilea favorit, în trei seturi disputate, pentru a ajunge în optimi.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: novak djokovic victorie Cincinnati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri