Jurnalul.ro Editoriale Nu e cazul să avem conştiinţe subalterne

Nu e cazul să avem conştiinţe subalterne

de Florin Condurateanu    |   

În timpul unei emisiuni cu Ştefan Iordache în odaia ţărănească din ogradă, cu scaune pitice, cuptor de lut şi ladă de zestre bătrână de peste 100 de ani, i-am spus un regret al meu: „Ce păcat că România nu este o ţară mai luată în seamă, că nu are destul neon în firma ei cu strălucire cenzurată, astfel ca un pisc de actorie ca Iordache să se concureze de la egal la egal cu Al Pacino, cu De Niro!”. M-a scrutat cu privirea şi fără nicio ezitare a răspuns: „Oricând intru în cursă cu aceste staruri, mă prezint cu filmul <

Nu-mi încovoi spatele şi le reamintesc detractorilor câteva adevăruri, în formulă scurtă, pentru a mătura bârfele astea de chibiţi plătiţi să ne umilească. Când ştabii lumii se află la ora prânzului la New York şi pe la 6 seara deja au ajuns la Tokio, traversând jumătate de glob, ei bine, asta a fost posibil fiindcă un român, Coandă, a inventat avionul supersonic. Când grangurii semnează contracte grase sau hârtii de împărţire a lumii, semnează cu stiloul inventat de românul Poenaru. S-au îmbogăţit scormonind măruntaiele pământului după ţiţei folosind sapa de foraj de mare adâncime brevetată de inginerul român Bazgan. Să nu uite că, de un secol, 200 de milioane de oameni ai planetei, bolnavi de diabet, au fost salvaţi de la moarte de genialul savant român Paulescu, inventatorul tratamentului cu insulină. Şi la acestea i-am putea adăuga pe românul Odobleja, părintele informaticii, descoperitorul rachetei, Herman Obert din Ţara Haţegului. A inventat transportul prin sonicitate, precum şi alte premiere industriale ploieşteanul Gogu Constantinescu. Preşedintele Obama a chemat-o în Biroul Oval pe profesoara venită din Vaslui, Viviana Grădinaru, i-a spus că e pe lista cu 20 de oameni de ştiinţă de vârf din lume şi a felicitat-o pentru descoperirea de face transparent corpul unor şoricei. Nu demult, nişte studenţi şi profesorii lor din Iaşi au primit marele premiu de la NASA pentru proiectul de staţie interplanetară. Intervievaţi de presă, ei au mulţumit, dar au şi amintit o dezamăgire: „Acum 2 ani am mai obţinut acest mare premiu de la NASA, dar anul trecut nu, fiindcă l-au cucerit nişte studenţi de la Constanţa!”.

 

Subiecte în articol: stefan iordache
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri